Un cunoscut jurnalist american promovează România: Este cea mai bună destinație turistică din 2015

Publicat: 06 01. 2015, 11:08
Actualizat: 06 01. 2015, 15:54

Într-un articol publicat pe blogul său, dincolo de România, jurnalistul recomandă și Hong Kong, dar și Wiliamsburg, o regiune din Virginia sălbatică.

Jurnalistul a venit în România la invitația Asociației de Promovare și Dezvoltare turistică a județului Brașov. El a vizitat Bucureștiul, Vulcanii Noroioși de la Buzău, Brașovul, Râșnovul, Branul și bisericile fortificate din Sibiu și Brașov.

Potrivit acestuia, în România, valorile tradiționale sunt foarte respectate. Dennis Lennox recomandă și vizitarea Castelului Bran, înconjurat în aura de mister a legendei Contelui Dracula.

Jurnalistul de călătorii precizează că un bilet de avion pe ruta Flint (Michigan) (orașul natal al lui Dennis Lennox) – București costă undeva la 976 de dolari.

Articolele lui Dennis Lennox pe teme diverse – politică, afaceri internaționale și turism – au fost publicate în Toronto Sun, Financial Times, Detroit Free Press, Detroit News, Independent (Marea Britanie), The Wall Street Journal și Washington Times. De asemenea, jurnalistul a avut intervenții la BBC, CBC, CNN, MTV, National Public Radio și Fox News Channel.

foto: Dennis Lennox –  Facebook