Kimberly Bley își numește locuința casa poveștii și a cumpărat-o în septembrie cu 72.000 de dolari. „Casa noastră este un diamant neșlefuit”, spune femeia, potrivit Dayton Daily News.
Femeia a vrut să renoveze bucătăria, așa că, împreună cu prietenul ei, Randy Slater a înlăturat podeaua. „Când am scos pdeaua, cu intenția de a instala noua chiuvetă, am remarcat o gaură, am simțit o briză și ne-am uitat în jos.” Nu era vorba despre un tunel secret, ci despre o fântână.
Se presupune că fântâna adâncă de opt metri descoperită de noii locatari datează din anul 1800. Casa a fost construită în jurul anului 1930, deci, se presupune că fântâna reprezenta o sursă de apă pentru locatarii de atunci.
Bley are 32 de ani, este asistentă medicală și își dorește ca într-o zi să aibă o grădină mare în care să facă workshopuri, iar fântâna i-ar putea fi de folos. Femeia vrea să umple fântâna cu apă, pentru a avea o sursă de unde să-și poată uda grădina.
În prezent, autoritățile locale investighează dacă este posibilă umplerea cu apă a fântânei. De asemenea, trebuie să-și de acordul și autoritatea de sănătate, pentru că există posibilitatea ca fântâna să contamineze apa.
Racordarea fântânei la o sursă de apă ar costa 6.000 de dolari.
În prezent bucătăria nu poate fi folosită, ceea ce le complică viața celor doi, dar speră șă-și îndeplinească visul, și anume acela de a avea o casă cu fântână funcțională.