Un cuplu din Marea Britanie, amendat pentru că făcea sex pe plajă, în plină zi
Daily Mail publică mai multe fotografii cu un cuplu care face sex pe o plajă din Brighton (Marea Britanie). Detaliul care pare să le fi scăpat este … prezența „spectatorilor”: în imagini apar părinți cu micuții care privesc scenele ireale.
Cei care i-au văzut se declară oripilați de comportamentul celor doi, spunând că au putut auzi clar gemetele cuplului.
În imagini, se observă cum ceilalți turiști trec pe lângă cei doi care fac sex, iar unii dintre ei încearcă să-i oprească. Daily Mail scrie chiar că un turist a vrut să se „alăture” cuplului. Până la urmă, protagoniștii au fost amendați și lăsați să plece.
„Era în plină zi, copiii se jucau în apropiere, iar familiile stăteau la plajă la mai puțin de zece metri. A fost dezgustător. Cei doi nu păreau să fi luat droguri, păreau oameni normali, dar care făceau sex în văzul lumii. Era ca o orgie, a fost ceva oribil…”, spune unul dintre martori.
Un alt turist spune că, prima dată când a auzit gemetele, credea că are cineva nevoie de ajutor. „Când m-am uitat mai bine, am văzut că femeia nu striga după ajutor. Când au venit polițiștii, parcă le era frică să se apropie de cei doi. Le-au dat o amendă, dar trebuiau să îi bage la închisoare”, spune un alt turist nemulțumit.