Desenul lui Nichita Stănescu scos la licitație online de către Galeria Quadro din Cluj-Napoca, având prețul de pornire de 120 de euro, a fost vândut cu 360 de euro, fiind cumpărat de către un artist grafician, transmite Mediafax.
Directorul Galeriei Quadro din Cluj-Napoca, Szekely Sebestyen Gyorgy, a declarat, luni, că licitația online s-a încheiat duminică, iar desenul lui Nichita Stănescu s-a vândut cu 360 de euro.
„Cumpărătorul este un grafician, un om de cultură și l-a cumpărat din pasiune pentru Nichita Stănescu și pentru grafică. Luni, la prima oră, când am deschis galeria a și venit să ridice opera. Cumpărătorul a mai achiziționat, de altfel, o lucrare de grafică, fiind un pasionat de artă”, a spus Szekely.
Desenul lui Nichita Stănescu este unul alb-negru și reprezintă mai mulți lupi într-un cerc, lucrarea apărând pe coperta unei cărți a poetului.
Desenul a avut ca preț de pornire 120 de euro.
Szekely Sebestyen Gyorgy a spus că licitația a înregistrat cea mai mare rată de adjudecare din cele organizate până acum de galerie, respectiv 50 la sută dintre lucrări au fost vândute.
Cea mai scumpă lucrare a fost un tablou pictat de Cornel Brudașcu, care a pornit de la 1.500 de euro și s-a vândut cu 2.400 de euro. De asemenea, licitația online a adus noi cumpărători de artă.
„Din cei 30 de oameni care au cumpărat la licitație, 27 sunt cumpărători noi, licitația online a mișcat alt gen de public, tineri între 30 și 40 de ani, care investesc în artă din pasiune”, a spus Szekely Sebestyen Gyorgy.
La licitația online au fost scoase la vânzare 60 de lucrări, aparținând unui număr de 48 de artiști din România și Ungaria.