Un director al Facebook a vândut o treime din acțiunile pe care le deține, pentru 111 mil. dolari

Publicat: 10 11. 2013, 13:14
Actualizat: 28 09. 2018, 12:38

Fondul de capital de risc Andreessen Horowitz, controlat de directorul Facebook, a vândut miercuri 2,28 milioane de acțiuni la un preț de 50 de dolari pe unitate, potrivit raportărilor către Comisia pentru valori mobiliare din SUA.

Andreessen mai deține 4,57 milioane de acțiuni Facebook.

Facebook a atins în luna octombrie un nou maxim record pe bursa de la New York, datorită optimismului investitorilor privind perspectivele de creștere a afacerilor companiei, în special în zona dispozitivelor mobile.

Rețeaua de socializare, cu peste 1 miliard de utilizatori activi, a înregistrat în trimestrul al treilea venituri de peste 2 miliarde de dolari, în urcare cu 60% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut.

Acțiunile Facebook au atins în octombrie prețul record de 54,8 dolari și au urcat cu aproape 80% în acest an.

Vineri, Facebook a închis în scădere ușoară, la 47,53 dolari.