Un document important din istoria trupei The Beatles a fost scos la licitație, la New York. Valoarea estimată: 150.000 de dolari
Contractul, redactat în limba germană și semnat în anul 1961 de Paul McCartney, John Lennon, George Harrison și Peter Best, toboșarul de atunci al grupului, face parte dintr-o colecție de 300 de obiecte care au legătură cu trupa The Beatles și care au făcut parte din colecția lui Uwe Blaschke, un renumit producător muzical din Germania.
Dean Harmeyer, directorul de achiziții al casei Heritage Auctions, organizatoarea licitației, consideră că acest contract reprezintă „probabil cel mai important document din punct de vedere istoric semnat de trupa The Beatles care va fi scos vreodată la licitație”.
Colecția producătorului muzical Uwe Blaschke include fotografii, documente și autografe din perioada în care trupa The Beatles s-a aflat în Germania, la începutul anilor 1960, înainte de a deveni cunoscută și apreciată în lumea întreagă.
Contractul din 1961 a vizat un album care nu a purtat însă pe copertă numele trupei The Beatles. Documentul a fost semnat pentru o versiune mai rapidă a unui cântec tradițional german pentru copii, „My Bonnie”, iar în dreptul autorilor au fost trecuți Tony Sheridan & The Beat Brothers, deoarece casa de discuri producătoare a considerat că numele „Beatles” nu era potrivit pentru piața muzicală din Germania, afirmă organizatorii licitației.
„Fără acest contract, care i-a ajutat să colaborezeze apoi în mod direct cu managerul Brian Epstein, este posibil ca membrii The Beatles să nu fi avut parte de succesul care a urmat, în calitate de trupă rock. Iar în acel moment, au trecut o piatră de hotar în cariera lor – au semnat în sfârșit un contract cu o casă de discuri, iar acesta era un lucru la care doar visau înainte de «My Bonnie»”, a declarat Dean Harmeyer.
Printre celelalte obiecte ce vor fi scoase la licitație se află o copie a primului single de succes al trupei, „Love Me Do”, cu autografele membrilor formației, estimată la 10.000 de dolari, dar și o fotografie ce îl prezintă pe tânărul George Harrison, pe atunci în vârstă de 17 ani, în timp ce proba o jachetă din piele. Realizată în 1960, în Hamburg, această fotografie este estimată la aproximativ 3.000 de dolari.
Obiectele și suvenirele asociate trupei The Beatles se află la mare căutare în rândul colecționarilor.
O chitară la care George Harrison a cântat în 1963 a fost vândută cu 485.000 de dolari la New York, în luna mai, iar mai multe manuscrise și desene pe care John Lennon le-a scris pentru două cărți la jumătatea anilor 1960 s-au vândut cu 2,9 milioane de dolari la o licitație organizată de casa Sotheby’s în 2014.
Grupul The Beatles s-a destrămat în 1970. John Lennon a fost împușcat mortal la New York în 1980 la vârsta de 40 de ani. George Harrison a murit de cancer în 2001.
Licitația va fi organizată de casa Heritage Auctions la New York pe 19 septembrie, după ce obiectele ce vor fi propuse la vânzare vor fi în prealabil expuse în Los Angeles și Dallas.
John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr și George Harrison au format trupa The Beatles, în anii 1960, unul dintre cele mai faimoase și de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.