Prima pagină » Magazin » Un document rar care conține semnătura regelui Richard al III-lea, scos la licitație

Un document rar care conține semnătura regelui Richard al III-lea, scos la licitație

Un document rar care conține semnătura regelui Richard al III-lea al Angliei va fi scos la licitație săptămâna viitoare la Los Angeles, la câteva luni după ce a fost găsit de arheologi în mormântul fostului suveran, descoperit pe un teren acoperit în prezent de o parcare, relatează AFP.

Un document rar care conține semnătura regelui Richard al III-lea al Angliei va fi scos la licitație săptămâna viitoare la Los Angeles, la câteva luni după ce a fost găsit de arheologi în mormântul fostului suveran, descoperit pe un teren acoperit în prezent de o parcare, relatează AFP.

Documentul, semnat de Richard al III-lea înainte ca acesta să urce pe tron, este unul dintre cele trei acte ce prezintă o legătură directă cu acest rege care au fost scoase la vânzare în ultimii 30 de ani, au precizat specialiștii casei de licitații Nate D. Sanders.

„Acest document a fost semnat de Richard pe vremea când era duce de Gloucester, un titlu care i-a fost acordat de fratele său, regele Edward al IV-lea. Este destul de ironic, pentru că fiul lui Edward a fost ucis de Richard în Turnul Londrei”, au declarat aceiași experți.

Documentul este semnat „R. Gloucester”. El datează din perioada 1473-1477, pe vremea când viitorul rege avea în jur de 20 de ani. În acel document, Richard intervenise pentru a rezolva un litigiu între Ralph Neville, al doilea conte de Westmorland, și unul dintre vasalii acestuia.

Documentul va fi scos la licitație marți și este estimat la un preț cuprins între 75.000 de dolari și 125.000 de dolari.

Regele Richard al III-lea, ultimul din dinastia Plantageneților, a murit în război în 1485, la vârsta de 32 de ani, după o scurtă domnie de doi ani.

Osemintele sale, descoperite recent sub o parcare din Leicester, au fost identificate formal la începutul lunii februarie.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme