Un fenomen produs în zona Peninsulei Iberice va schimba harta lumii. Ce spun geologii
O echipă de geologi de la Universitatea Monash a descoperit o nouă zonă de subducție pe coasta Portugaliei, fapt ce ar putea determina apropierea continentului European de America, relatează Science Daily.
Potrivit sursei citate, specialiștii au localizat o fractură a scoarței terestre în zona Penisulei Iberice. Acest lucru ar indica stadiul incipient al unui nou Ciclu Wilson, precum cel care a condus la formarea continentelor în forma lor actuală.
Foto: Science Daily
„Am detectat începutul unor noi zone active – este o zonă de subducție aflată încă în faza embrionară”, a explicat dr. João Duarte, conducătorul studiului.
„Activitatea seismică, inclusiv cutremurul din 1755 care a devastat Lisabona, ne-a indicat că în zona respectivă ar putea exista mișcări tectonice convergente. Am reușit pentru prima dată să obținem dovezile necesare pentru a demonstra existența fenomenlui, precum și pentru a înțelege exact mecanismul întregului proces”, a adăugat Duarte.
Geologul a precizat că subducția observată în zona Peninsulei Iberice va duce la apropierea acesteia de SUA. Acest fenomen se va petrece însă în circa 220 milioane de ani, a precizat dr. João Duarte.