Un german căutat pentru trafic de droguri s-a reinventat ca vânzător de pui prăjit în Thailanda / Bărbatul de 34 de ani, prins după ce a devenit celebru pe rețelele sociale
This browser does not support the video element.
Maximilian Fernseber, un fugat din Germania, căutat prin Interpol pentru trafic de droguri, încă din 2017, a fost arestat de Biroul de Imigrări din Thailanda.
Bărbatul de 34 de ani, care vindea frigărui de pui în zona Pak Chong din Nakhon Ratchasima, a fost găsit după o căutare îndelungată. În timpul „vânătorii”, individul s-a ascuns două zile sub apă, scrie coconuts.co.
Șeful poliției a declarat că germanul a ajuns în țară în urmă cu doi ani, unde a trăit bine mersi.
De abia la mijlocul lunii mai a acestui an oamenii au început să distribuie fotografii cu Fernsebner, care vindea pui prăjit la tarabă. Astfel, fugarul a ajuns în atenția polițiștilor.
Fernsebner a sesizat că oamenii legii sunt pe urmele lui și s-a ascuns timp de două zile. În cele din urmă, germanul a fost reținut în data de 20 iunie, după o negociere privind predarea sa.
Bărbatul a stat două zile sub apă și a respirat printr-o țeavă de plastic, crezând că va scăpa de rigoarea legii.
A fost amendat cu 196 dolari deoarece a intrat ilegal în țară. Actualmente, germanul este reținut de poliția thailandeză, care pregătește formalitățile pentru extrădarea lui înapoi în Germania.
Germanul a vândut metamfetamine și ecstasy în mediul online. Soția lui Fernsebner, în vârstă de 26 de ani, Pawanee „Nan” Sricheai, nu va fi pedepsită în niciun fel, deoarece nu știa nimic despre infracțiunile comise de partenerul ei de viață.
Foto: Facebook