Un gest de bunăcuviință a fost transformat într-un EȘEC total chiar de beneficiar. Femeia a rămas ȘOCATĂ
O tânără a trăit o experiență neașteptată atunci când a fost „luată de fraieră” de către un străin pe care voia să îl ajute. Aceasta pretinde că lucrurile au luat o turnură atât de drastică încât și-a schimbat în totalitate părerea despre „facerea de bine”.
Așadar, acum cere părerea utilizatorilor rețelei de socializare Reddit pentru a afla dacă reacția la gestul făcut de ea a fost una potrivită sau nu.
„Astăzi m-am oprit la o cafenea după ce mi-am terminat tura la serviciu. O femeie se afla în spatele meu, la coadă, împreuna cu un copil care era foarte drăgut și îi saluta pe toți cei care se așteptau la rând, gest care mi-a luminat ziua”, a scris ea.
„În timp ce stăteam lângă casa de marcat așteptându-mi comanda, femeia a înaintat și a comandat o cafea de 4 dolari. M-am oferit cu drag să i-o plătesc iar ea părea atât de recunoscătoare încât mi-a mulțumit de două ori”, a continuat tânăra.
Totul a mers foarte bine până aici, însă ceea ce urmează ia o turnură total neașteptată.
În postare sunt dezvăluite și alte detalii: „Imediat după aceea, s-a întors la casier și a spus ‘În acest caz, puteți adăuga însă două cafele și o brioșă de afine'”.
AITA for changing my mind midway through buying a stranger coffee? from r/AmItheAsshole
„Am fost atât de surprinsă încât imediat i-am spus casierului că m-am răzgândit și că poate să-și să plătească singură comanda. Mi-am luat băutura și am plecat fără să mai spun nimic”, a continuat ea.
„Oare eu sunt cea nesimțită?”
Mai mult de 800 de persoane au comentat la postarea femeii, mulți fiind de acord cu faptul că neplătind a făcut ce trebuia.
Unul dintre utilizatori a scris: „Nu este nesimțire, e ilar, dar probabil că a fost foarte frustrant pentru tine. A fost incredibil de nepoliticoasă persoana respectivă”.
Un altul a spus: „Oamenii sunt îngrozitori, dar nu trebuie să încetezi să fii o persoană extraordinară”.
O altă persoană a pus punctul de „i”: „A profitat de bunătatea ta, așa că nu merita.”
Foto: Pixabay