Un internaut susține că a descoperit noul TRIUNGHI AL BERMUDELOR și speră că va rezolva MISTERUL DISPARIȚIEI cursei Malaysia Airlines MH370

Publicat: 15 10. 2018, 12:25

Ian Wilson, un pasionat de mistere pe Google Maps din Londra, va analiza săptămâna viitoare terenul respectiv, după ce a susținut că a găsit aeronava Boeing MH370 a Malaysia Airlines cu ajutorul aplicației, scrie The Daily Star.

Bărbatul este încrezător că va identifica aeronava Boeing 777-200, chiar dacă unii experți spun că „descoperirea” ar fi doar un avion care se afla în timpul zborului.

Dacă Ian va reuși să descifreze cel mai mare mister din istoria aviației rămâne de văzut. Un lucru este însă cert: Zona este cunoscută pentru accidentele aviatice dese.

Mai mult, aceasta seamănă cumva cu TRIUNGHIUL BERMUDELOR, o altă zonă cunoscută pentru accidentele aviatice misterioase.

Locul în care Wilson crede că s-a prăbușit MH370 se află la circa 100 km de capitala Phnom Penh.

În 1997, pe aeroportul Pochentong din oraș, 65 de oameni au murit în urma prăbușitii unui avion aparținând Vietnam Airlines, care încerca să aterizeze.

Potrivit Rețelei de Siguranță Aviatică (ASN), Tupolevul Tu-134 venea de la Ho Chi Min și s-a prăbușit la 300 de metri de pista de aterizare.

Un copil de un an a fost SINGURUL SUPRAVIEȚUITOR al accidentului, după ce a căzut deasupra unor copacii. ASN scrie că pilotul comandant a ignorat semnalele potrivit cărora zbura prea jos, înainte de a încerca să amâne aterizarea forțată.

În același an, doi oameni au murit într-un avion Cessna 208 Caravan, care s-a prăbușit în munți, lângă Kampong Chhnang, la circa 100 km nord de Phnom Penh și la 140 km est de locul vizat de cercetătorul Wilson.

În 2007, 22 de oameni au murit după prăbușirea unui aparat de zbor Antonov 24B în Phnom Damrey și nu a exista niciun supraviețuitor.

Epava a fost găsită în munți, la 130 km S-E de Phnom Penh și accidentul s-ar fi produs din cauza timpului extrem de nefavorabil.

Potrivit ASN, începând cu 1945, în zona respectivă au avut loc 20 de accidente aviatice. Multe din acestea s-au petrecut în timpul războiului din Vietnam, care a luat sfârșit în 1975.

Totodată, ASN a precizat pentru Daily Star Online, că niciunul din accidentele respective nu se potrivesc profilului invocat de Wilson, considerând că acesta a identificat un simplu avion aflat în timpul zborului.

Recent, un alt pasionat de mistrere a susținut că a identificat resturi ale aparatului de zbor corespunzător cursei MH370, la 16 km de locul cercetat de Wilson.

Acesta susține că o bucată se potrivește cu mărimea cockpit-ulului aeronavei Boeing 777 și crede că a văzut înscrisul Malaysia Airlines.

MH370 a dispărut subit în martie 2014. Expertul în aviație Jeff Wise crede că Wilson a identificat un avion aflat în mișcare, chiar dacă academicianul Yijun Yu, cercetător în domeniul software-ului aviatic, a spus că locul ar trebui analizat cu o dronă.