Prima pagină » Magazin » Un japonez susține că a rezolvat „cea mai complexă problemă matematică din lume”

Un japonez susține că a rezolvat „cea mai complexă problemă matematică din lume”

Un japonez susține că a rezolvat
Matematicianul japonez Shinichiu Mochizuki (43 de ani) susține că a rezolvat una dintre cele mai complexe probleme din matematică, așa numita „conjectură abc", scrie Business Insider.

Matematicianul japonez Shinichiu Mochizuki (43 de ani) susține că a rezolvat una dintre cele mai complexe probleme din matematică, așa numita „conjectură abc”, scrie Business Insider.

„Conjectura abc”, propusă în 1985, studiază relația între trei numere întregi pozitive, a, b și c, care sunt prime între ele, iar a+b=c. Spre exemplu, numerele 5, 8 și 13. Apoi, se calculează numărul d, format din înmulțirea divizorilor primi ai celor trei numere. În cazul nostru d=5x2x13.

„Conjectura abc” susține că, în majoritatea cazurilor, d este mult mai mare decât c (cum se întâmplă în exemplul de mai sus), dar că există situații în care d este mai mic decât c. Mai mult, ar exista un număr finit de trinoame a, b, c, pentru care d să fie mai mic decât c.

Shinchi Mochizuki a anunțat că, după patru ani de calcule, a reușit să demonstreze „conjectura abc”, într-un document de 500 de pagini. Totuși, Business Insider spune că omologarea demonstrației ar putea dura tot pe atât, pentru că Mochizuki „a creat un întreg limbaj matematic, cu totul nou”, pentru a demonstra conjectura.

Mochizuki, doctor în matematică la 22 de ani, este primul om care susține că a demonstrat „conjectura abc”, propusă în 1985 de matematicianul britanic David Masser și francezul Joseph Oesterle.

Dorian Goldfeld, matematician la Universitatea Columbia din New York, a declarat că descoperirea lui Mochizuki este „una dintre cele mai importante realizări matematice ale secolului al XXI-lea”.
 

Autor
Autor