Un judecător a stat în celulă cu veteranul de război pe care îl condamnase

Publicat: 23 04. 2016, 14:18
Actualizat: 01 11. 2016, 11:34
Sergentul Joseph Serna, cu o carieră de peste 20 de ani în cadrul Forțelor Speciale Americane și cu 4 misiuni desfășurate în Afganistan, a fost condamnat de către un judecător la 24 de ore de închisoare, după ce a recunoscut în fața instanței din Carolina de Nord că s-a urcat beat la volan, scrie Washington Post.
 
Acesta a fost condus apoi chiar de către judecătorul Lou Olivera la o închisoare din apropiere. Marcat însă de reacția sergentului, judecătorul a decis să stea alături de el.
 
„Când a venit să se predea tremura. Am decis să stau cu el”, a declarat Olivera.
 
Veteran el însuși al războiului din Golf, judecătorul s-a temut că lăsarea lui Serna singur i-ar putea agrava șocul post traumatic de care suferea după cele patru misiuni.