Prima pagină » Magazin » Un meteorit a căzut în Rusia. Imagini inedite. VIDEO

Un meteorit a căzut în Rusia. Imagini inedite. VIDEO

Un meteorit a căzut în Rusia. Imagini inedite. VIDEO
Pe teritoriul Republicii Hakasia a căzut un meteorit, a confirmat reprezentantul Comitetului pentru studierea meteoriților din cadrul Academiei de Științe din Rusia, Viktor Grohovski.
Grohovski a precizat că meteoritul a fost de câteva ori mai mic față de meteoritul care a căzut în Lacul Cebarkuli în febriarie 2013.

„Mingea de foc a aprins cerul, iar pământul s-a cutremurat!”, a declarat o martoră oculară.

Locuitorii din orașul Saianogorsk au trăit un șoc când au văzut în noapte o explozie de lumini, urmată de un zgomot puternic.

Oamenii de știință ruși au emis un comunicat în care anunțau prăbușirea unui meteorit pe teritoriul Republicii Hakasia. Incidentul a fost îndelung comentat pe rețelele de socializare, unde oamenii au postat poze și scurte filmări care surprind momentul impactului.

Un obiect astral, o rocă desprinsă dintr-un corp cosmic, care se presupune că ar fi un meteorit, a căzut pe teritoriul Hakasiei, anunță site-ul oficial al orașului Celiabinsk. Impactul s-a resimțit și în sudul ținutului Krasnoiarsk din Rusia. Potrivit unor date oferite de Celula de criză din cadrul Direcției regionale și cea a orașului Saianogorsk, a Mnisterului pentru Situații de Urgență din Rusia, la ora locală 18:37 (14:37, ora Moscovei), în Beisk a căzut un meteorit. Obiectul astral a căzut în zona Văii Babik, lângă Saianogorsk, a anunțat purtătoarea de cuvânt a președintelui Republicii Hakasia, Olga Kolesnikova, conform realitatea.net.

„Se presupune că acesta ar fi căzut în Valea Babik, unde se află deja echipe de specialiști și cercetători, care au confirmat fenomenul”, a precizat Olga Kolesnikova.

 

Autor