Un monolit vechi de 10.000 de ani a fost descoperit în largul coastelor Siciliei
Potrivit arheologilor italieni, monumentul reprezintă dovada proiectului unei construcții extraordinare, realizată de civilizația din epocă. Monolitul, care datează din Epoca de Piatră, a fost descoperit cu ocazia unei expediții submarine în largul Siciliei.
Acel bloc de piatră a fost descoperit la o adâncime de 40 de metri în profunzimile Mării Mediterane, în Canalul Siciliei, o strâmtoare între insula italiană omonimă și Tunisia. Monolitul a fost găsit la o distanță de 60 de kilometri de Sicilia, pe locul în care în trecut se afla o insulă care se numea Pantelleria Vecchia.
Potrivit arheologilor, insula s-a scufundat în urma unor inundații masive care au avut loc în jurul anului 9.500 î.e.n. Canalul Siciliei este una dintre zonele din centrul Mării Mediterane în care consecințele creșterii nivelului apelor au fost dintre cele mai spectaculoase și mai intense.
Monolitul descoperit în acea zonă a fost descris pe larg într-un articol publicat în Journal of archeological science. Observațiile preliminare indică faptul că imensul bloc de piatră a fost tăiat și sculptat de către oameni în urmă cu aproximativ 10.000 de ani.
„Nu există niciun proces natural cunoscut care să fie capabil să producă aceste elemente”, au precizat oamenii de știință în studiul lor. Monolitul are o lungime de aproape 12 metri și o greutate de 15 tone.
A fost construit dintr-un singur bloc uriaș de piatră, care a trebuit mai întâi extras dintre-o carieră, transportat și apoi sculptat și instalat într-un anumit loc, probabil în scopuri religioase sau sepulcrale.
În prezent în două bucăți, monolitul a trecut proba timpului, conservându-se foarte bine pe fundul mării. Starea lui a permis arheologilor să evidențieze urmele unor activități umane. Monumentul conține trei găuri care au fost forate de către om. Una dintre ele traversează mijlocul pietrei dintr-o parte în alta, iar celelalte două se află în părțile laterale ale sale.
Potrivit autorilor descoperirii, monolitul permite oamenilor de știință să adune mai multe informații despre civilizațiile străvechi din regiunea mediteraneană. Monumentul reprezintă o veritabilă mărturie a cunoștințelor lor tehnice și a capacității lor de a colabora pentru a amenaja șantiere de anvergură.
„Descoperirea evidențiază inovația și dezvoltarea tehnologică a locuitorilor din mezolitic din regiunea Canalului Siciliei”, a declarat pentru Discovery News Emanuelle Lodolo, cercetător la Institutul național de oceanografie și geofizică experimentală din Trieste.
Cele mai multe dintre descoperirile arheologice datând din acea epocă au fost făcute pe uscat.
Specialiștii în domeniu consideră însă că apele siciliene ar putea ascunde multe alte comori arheologice. „Dacă vrem să găsim originile civilizațiilor din regiunea mediteraneană, ar trebui să ne concentrăm pe regiunile care în prezent sunt inundate”, a spus Emanuele Lodolo.
Un monolithe géant vieux de 10 000 ans découvert au large de la Sicile par Gentside Découverte