Un nou studiu contrazice cercetările anterioare cu privire la efectele telefoanelor mobile asupra sănătății

Un nou studiu contrazice cercetările anterioare cu privire la efectele telefoanelor mobile asupra sănătății
Publicat: 28/04/2012, 18:36
Actualizat: 29/04/2012, 15:19

Telefoanele mobile, condamnate în repetate rânduri de specialiști din domeniul sanitar pentru că ar produce cancer, tumori cerebrale și chiar infertilitate, par să nu provoace niciun rău organismului.

La această concluzie au ajuns experții britanici de la Protecția Sănătății din Marea Britanie, care au analizat sute de studii pro și contra acestor aparate, informează BBC.

Specialiștii sunt că deocamdată nu există dovezi clare care să demonstreze impactul negativ pe care un telefon mobil îl are asupra organismului uman pe termen lung. Aceștia sunt de părere că modul în care aceste dispozitive afectează sau nu sănătatea ar trebui monitorizat în continuare.

Deși Agenția nu a identificat niciun risc asociat cu folosirea telefonului mobil, aceasta amintește că studiile existente se referă la perioade de maximum 15 ani, pentru perioade mai mari neexistând rezultate concludente, dată fiind noutatea relativă a folosirii pe scară largă a telefonului mobil.

Profesorul Anthony Swerdlow, președinte al Asociației și epidemiolog la Institutul de Cercetare a Cancerului, spune că există limitări ale rezultatelor cercetărilor efectuate până acum, care nu permit o concluzie definitivă. „Dovezile existe până la acest moment nu au arătat niciun efect advers asupra sănătății omului, cauzat de câmpurile de radiofrecvență de intensități acceptate la nivel internațional”, a indicat specialistul.

În ceea ce privește folosirea telefoanelor mobile de către copii, Agenția pentru Protecția Sănătății își păstrează atitudinea rezervată, susținând în continuare evitarea folosirii excesive a mobilului, dar reasigură că nu sunt cunoscute efecte adverse, fapt întărit de cei încă 10 ani de cercetări efectuate.

„Telefoanele mobile aparțin unei tehnologii relativ noi. Este important să continuăm cercetările în acest domeniu și să venim cu dovezi concludente atunci când acestea sunt descoperite”, a spus dr. John Coopeer, directorul Agenției pentru Protecția Sănătății.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații