Un număr de telefon a fost vândut pentru suma de 300.000 de dolari. Ce avea atât de special
Un număr de telefon considerat norocos în China a fost vândut cu nu mai puțin de 2,25 de milioane de yuani (300.000 de dolari, 254.477 de euro) în urma unei licitații care a avut loc weekend-ul trecut. Un număr care se încheia cu 5 de 8 a fost miza pentru care au licitat mii de oameni.
În China păstrarea tradițiilor și a superstițiilor valorează mulțo bani și reprezintă o sursă de venit importantă pentru companiile de telefonie mobilă. 5.000 de oameni au licitat pentru numărul de telefon, dar numai cel care s-a îndurat să plătească o sumă de 300.000 de dolari a reușit să-l obțină., potrivit The New York Times.
Licitația a avut loc în regim online și a avut ca miză obținerea unui număr de telefon cu cinci de 8 în coadă.
În China, cifra 8 este considerată norocoasă, în limba mandarină acesta având omonim cuvântul prosperitate.
În China, numerele de telefon deosebite, cum este cazul acestuia, se licitează, iar oamenii și cu precădere companiile care vor să-și impresioneze partenerii de afaceri, dau bani grei pentru a avea numărul de telefon norocos.
Cifra 8, considerată norocoasă în China
În China, 8 este cea mai căutată cifră, fiind asociată cu reușita și norocul.
Când Beijing-ul a găzduit Jocurile Olimpice în anul 2008, ceremonia de deschidere a început oficial la 8:08, pe data 8 august.
La polul opus al superstiției numerologiei chinezești se află cifra 4, care în mandarină este omonim al cuvântului „moarte”. Deci chinezii încearcă să evite cât mai mult să aibă un număr de telefon care conține această cifră.
Recordul unei licitații chinezești pentru un număr de telefon a fost în cazul unui număr care se termina în opt de 7. Șapte este, de asemenea, o cifră căutată, întrucât în mandarină este omonimul cuvintelor „a avansa” şi „esenţa vieţii”. Numărul de telefon cu 8 de 7 a fost adjudecat pentru suma de 3,91 de milioane de yuani.