Un ocean ascuns sub suprafața înghețată a unui satelit al planetei Saturn, Enceladus, ar putea să adăpostească forme de viață microbiană asemănătoare celor terestre, au anunțat, joi, cercetătorii de la NASA, citați de AFP.
Primele măsurători au fost efectuate de sonda spațială Cassini sub suprafața polului sudic al acestui satelit acoperit cu gheață. Suprafața acelei mări este aproximativ egală cu aceea a Lacului Superior din Statele Unite ale Americii, ce ocupă locul al doilea în topul celor mai mari lacuri de pe Terra, iar fundul ei este constituit din roci, fapt care ar putea fi favorabil pentru dezvoltarea unor mici forme de viață.
Astronomii au evocat posibilitatea existenței unui astfel de ocean sub stratul de gheață de pe Enceladus încă din 2005, după ce au detectat o serie de vapori care ieșeau la suprafață prin mai multe crevase aflate în apropiere de polul sudic al satelitului.
„Aceste jeturi de la polul sudic al lui Enceladus conțin apă sărată și molecule organice, ingredientele chimice elementare pentru crearea vieții”, a explicat Linda Spilker, directorul proiectului Cassini de la NASA.
„Această descoperire schimbă punctul nostru de vedere despre «zonele locuibile» din Sistemul Solar și din sistemele planetere ce aparțin altor stele”, a adăugat aceeași cercetătoare.
Sonda Cassini a detectat forma câmpului gravitațional de pe Enceladus pe durata celor trei zboruri efectuate în jurul acestui satelit al lui Saturn între 2010 și 2012. Datele colectate cu ocazia acelor survolări au fost studiate în detaliu pentru a determina cu precizie compoziția lui Enceladus.
Cercetătorii estimează că acest ocean, cu un diametru de circa 500 de kilometri, este acoperit de un strat gros de gheață cristalizată.
„Pentru prima dată am utilizat o metodă geofizică pentru a determina structura internă a lui Enceladus”, a dezvăluit David Stevenson, profesor de științe planetare la Institutul de tehnologie din California, coautor al studiului.
Misiunea Cassini este coordonată de NASA, care colaborează cu Agenția spațială italiană și cu Agenția spațială europeană. Sonda Cassini a fost lansată în 2004 și a studiat cei mai mari sateliți ai planetei Saturn.
Saturn, a șasea planetă de la Soare, este înconjurată de inele caracteristice și are nu mai puțin de 53 de sateliți.
Studiul cercetătorilor americani a fost publicat în revista Science.