Justo Gallego Martinez, un octogenar din Spania, lucrează de mai bine de cinci decenii la ridicarea unei catedrale în Madrid. Bărbatul este deopotrivă designerul, inginerul și constructorul lăcașului de cult, scrie Gizmodo.
Despre catedrala construită pe o suprafață de circa 2.200 de metri pătrați s-a realizat chiar și un documentar.
Bărbatul în vârstă de 88 de ani a reciclat materiale precum bidoane de ulei pentru construcția catedralei. A primit ajutor și de la o fabrică din apropiere care i-a dat cărămizi.
În timp ce unii sunt de părere că proiectul bărbatului ar trebui demolat, mai mulți arhitecți locali s-au oferit să-l sprijine pe octogenar cu sfaturi.
Lucrările înaintează cu dificultate, în special pe perioada iernii, dar și pentru că bărbatul se apropie de vârsta de 90 de ani.
Martinez speră ca în catedrala construită de el să fie oficiate cândva slujbe religioase.
James Rogan, regizorul documentarului „Nebunul și catedrala”, susține că finalizarea proiectului este incertă.
„Justo spune că singura sa grijă este să termine catedrala, însă cu fiecare pas pe care îl face pare să-și facă obiectivul imposibil: totul a fost început, nimic nu a fost terminat. Chiar dacă o termină, ce va face mai departe? Pare să fi interiorizat conceptul romantic al fragmentelor: lucrările neterminate care devin ruine istorice chiar înainte de a fi finalizate”, a apreciat regizorul.
Un exemplu similar din cultura spaniolă este arhitectul Antoni Gaudi care și-a devotat întreaga carieră construcției catedralei Sagrada Familia, neterminată până în ziua de astăzi.