Prima pagină » Magazin » Un oficial mexican, TORTURAT cu muzica lui MALUMA, pentru a recunoaște că a dezgropat mai multe CADAVRE decât declarase inițial

Un oficial mexican, TORTURAT cu muzica lui MALUMA, pentru a recunoaște că a dezgropat mai multe CADAVRE decât declarase inițial

Un oficial mexican, TORTURAT cu muzica lui MALUMA, pentru a recunoaște că a dezgropat mai multe CADAVRE decât declarase inițial
MALUMA este unul dintre cei mai populari artiști de reggaeton din lume, dar asta nu înseamna că toată lumea acceptă muzica lui. Un oficial mexican încarcerat susține ca a fost TORTURAT cu melodiile lui Maluma, timp de zece zile, de catre poliția mexicană.
Gilberto Aguirre Garza, fostul director al Biroului Procurorului General din Veracruz, a fost închis în luna aprilie pentru implicarea în mușamalizarea dovezilor legate de îngroparea a 13 cadavre, scrie odditycentral.com.
 
În 19 ianuarie 2016, rămășițele a 19 victime dispărute au fost găsite într-un loc denumit La Barranca de La Aurora. Totuși, procurorii au susținut că Garza și-a instruit oamenii să raporteze găsirea unui număr de doar șase cadavre, o acuzație pe care a negat-o vehement. Pentru a afla adevărul, autoritățile l-ar fi supus pe oficial la tortura cu muzica lui MALUMA.
 
Reyes Peralta, președintele Asociației Naționale a Avocaților de Drept Penal din Veracruz, a declarat pentru jurnaliștii de la Infobae că gardienii au instalat difuzoare în celula clientului său, Garza și au pus la maxim melodiile lui Maluma și ale altor artiști de reggaeton din Mexic. Astfel, aceștia nu i-au permis celui acuzat să doarmă.
 

 

 
Avocatul a susținut că tortura bizară a avut un scop precis, acela de a-l obliga pe clientul lui să semneze o mărturie în care acuză terți de comiterea crimelor respective. Potrivit acestuia, cele zece zile de tortură cu Maluma au avut un impact psihologic uriaș asupra lui Gilberto Aguirre Garza: într-o dimineață, pe la ora 4.00, gardienii au închis muzica, dar l-au amenințat pe deținut că-i vor da iar drumul și acesta a semnat documentele.
 
Metoda de tortură este cu atât mai dură cu cât Garza este un ascultător de muzică simfonică și știe să cânte la pian. Peralta a mai spus că acuzarea nu a prezentat încă documentele semnate de clientul său la tribunal, dar el a depus deja o plângere pentru tortura cu muzică și dorește să denunțe tacticile la organizațiile pentru drepturile omului de la Washington. Acesta nu este însă un caz singular de tortură cu muzică. Astfel, în anii anteriori, au apărut relatări legate de tortură cu melodiile trupei de băieți Westlife, puse la cale în unele închisori ale CIA. 

foto: youtube.com

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?