UN OU, regele Instagramului. Fotografia BANALĂ a reușit să depășească poza fiicei lui Kylie Jenner

Publicat: 15 01. 2019, 01:10

A fost nevoie de mai puțin de zece zile pentru ca imaginea care a adunat cele mai multe aprecieri de la înființarea rețelei de socializare online Instagram să fie devansată de poza unui ou, informează publicația TMZ.

Imaginea oului a fost postată pe 4 ianuarie, însoțită de îndemnul: „Haideți să stabilim un record mondial și să obținem o postare cu cele mai multe like-uri pe Instagram, care va bate recordul deținut de Kylie Jenner (18 milioane)”.

 

Oul a fost botezat Eugene, iar după o săptămână, fotografia sa adunase deja 9 milioane de like-uri. După alte zece ore, cifra s-a dublat și apoi a depășit recordul deținut de starleta americană.

Fotografia pe care Kylie Jenner o publicase pe 6 februarie 2018, după nașterea fiicei sale, înfățișând mâna micuței nou-născute în timp ce îi strânge degetul, era liderul absolut în rețea, cu peste 18 milioane de aprecieri.

 

Reacția celei mai tinere miliardare din lume nu s-a lăsat mult așteptată. Kylie Jenner a distribuit pe Instagram un videoclip în care „nimicește” oul, împărtășind și părerile sale cu privire la „adversarul” ei.

Videoclipul este unul mai vechi, pe care îl încărcase pe Snapchat, în care era filmată încercând să prăjească un ou pe trotuarul încins. Internauții s-au amuzat copios și au comentat că aceasta va fi soarta tuturor celor care vor mai încerca s-o provoace pe mezina clanului Kardashian-Jenner.

Kylie Jenner este fiica cea mică a campionului olimpic Bruce Jenner – devenit între timp femeie, Caitlyn Jenner – și a starului de reality show Kris Jenner. Tânăra, soră vitregă a vedetei TV Kim Kardashian, este urmărită în prezent de 123 de milioane de persoane pe Instagram, în timp ce contul care a întrecut-o în ceea ce privește numărul de aprecieri per fotografie nu a trecut de 3 milioane de „followeri”.

Foto: Hepta