Un pedofil va primi bani de pe urma filmului „Joker”, după ce producătorii au folosit unul din cântecele sale / Fanii sunt revoltați: „Cine a avut ideea asta tâmpită?”
Filmul cu Joaquin Phoenix în rolul principal a doborât deja toate recordurile la box office și a generat 93,5 milioane de dolari în cinematografele din SUA, doar în weekend, scrie Daily Mail.
Producătorii filmului au fost criticați după ce au folosit melodia Rock and Roll Part 2 din 1972, compusă de artistul pedofil Gary Glitter.
Cântecul se aude în timp ce Phoenix dansează pe scări, iar personajul său se transformă într-un criminal psihopat.
„Gary Glitter va obține redevențe de pe urma „Joker”. Ăștia plătesc un pedofil pentru a-i folosi muzica într-un film despre consecințele abuzului asupra copiilor. Sunt copleșit. Filmul ăsta este un rahat imoral”, a scris utilizator Man vs Pink.
„A cui a fost ideea de a include o melodie a nenorocitului Gary Glitter pe coloana sonoră de la „Joker”?”, scrie un alt fan al filmului, supărat pe decizia producătorilor.
Glitter a fost încarcerat pentru 16 ani în 2015, după ce a abuzat trei fetițe și ar putea fi eliberat în 2021.
Pe numele lui real Paul Gadd, artistul a fost condamnat pentru tentativă de viol, patru capete de acuzare pentru comportament indecent și un cap de acuzare pentru sex cu o minoră cu vârsta sub 13 ani.
Blockbuster-ul celor de la Warner Bross, în care Phoenix interpretează un comedian bolnav pshic pe nume Arthur Fleck, care comite un masacru, a fost criticat de familiile unor victime ale atacurilor armate din SUA, deoarece ar incita la violență.
Paranoia a determinat ca numeroase forțe de ordine sub acoperire să fie detașate în cinematografele în care rulează „Joker”.