După isteria pe care a stârnit-o celebra rochia pe care unii o vedeau aurie, iar alții albastră, a venit rândul unei alte iluzii optice să împartă Internetul în două.
Pe pagina de Facebook Jodel, din Germania – o aplicație care îi informează pe utilizatori ce se întâmplă în zona în care locuiesc – a fost încărcată o fotografie și nimeni nu se poate hotărî dacă e un perete sau un râu în fundal. Iluzia optică arată clar doar o bancă și niște mese unde pare să fi fost o petrecere, niște sticle goale și ceva resturi.
În descrierea pozei, administratorii au scris: „Nu ne putem decide. Cu cât te gândești mai mult, cu atât e mai neclar. Voi ce credeți? Este un zid sau un râu?”.