Un pian decorat cu o jumătate de milion de cristale Swarovski, vândut cu peste 600.000 de dolari
Pentru acest proiect, compania britanică Goldfinch a personalizat un pian Steinway, acoperindu-l cu o jumătate de milion de cristale Swarovski. Firma britanică a colaborat cu Lauren Baker, o expertă în arta contemporană, pentru a realiza acest pian unic, ce a fost comandat de un influent șeic din Qatar. Pianul a fost expediat din Cambridge și a ajuns deja în reședința din Doha a șeicului.
Compania britanică a avut nevoie de șase luni pentru a crea acest instrument muzical, iar fiecare cristal Swarovski a fost aplicat manual. Deasupra clapelor pianului este vizibil logoul Steinway & Sons, sub care se află semnătura Goldfinch.
Pianul poate să cânte singur, întrucât creatorii săi l-au echipat cu un „sistem de control invizibil”. Prețul de vânzare a fost de 420.000 de lire sterline (aproximativ 614.000 dolari).