Un pilot a reușit să aterizeze forțat cu un avion defect. Cum i-a salvat viața un iPad
Bărbatul zbura la bordul unui avion de mici dimensiuni cu un singur motor Piper PA-24 Comanche, împreună cu soția. La un moment dat, un scurtcircuit la bordul aeronavei i-a ars majoritatea instrumentelor și a afectat și trenul de aterizare, relatează Newsobserver.com. Singurele instrumente care mai funcționau erau cele mecanice care indicau viteza aerului și altitudinea.
Defecțiunea s-a produs la aproximativ 130 de kilometri de orașul Rapid City din Dakota de Sud. Asistat de soția sa, pilotul a folosit tableta pentru a ajunge la aeroport, unde a făcut o aterizare de urgență, pe burta avionului.