Un plasture eficient împotriva alergiilor alimentare, creat de o companie franceză
O companie franceză specializată în biotehnologie, DBV, a fabricat un plasture contra alergiilor la arahide și lapte. Dispozitivul a „sedus” Agenția americană pentru medicamente (FDA), care a permis introducerea companiei DBV la Bursa din New York.
După cotarea la Bursa din New York, în octombrie 2014, compania DBV a anunțat că a strâns fonduri de 240 milioane de dolari de la investitorii americani, precizează Le Monde.
Motivul aflat în spatele acestui succes constă într-un mic plasture, denumit Viaskin. Acest timbru adeziv, la fel de mic ca un plasture anti-fumat, promite să trateze alergiile cauzate de arahide. Această boală afectează între 1% și 3% dintre adulții din lumea întreagă și între 4% și 6% dintre copii. Or, pentru moment, niciun tratament eficace nu a fost lansat pe piață pentru a ușura viețile milioanelor de persoane care se văd obligate să citească cu atenție etichetele tuturor produselor alimentare pe care le cumpără, pentru a vedea dacă acestea conțin arahide.
Abordarea propusă de compania DBV face parte dintr-un ansamblu de tehnici de desensibilizare la alergii, prin expunerea persoanei alergice la doze foarte slabe de alergeni. Problema constă în faptul că acei alergeni nu trebuie să intre direct în fluxul sangvin, altfel pacientul riscă să sufere o reacție biologică generalizată și foarte gravă – șocul anafilactic. Absorbția alergenilor se face treptat prin piele, iar DBV spune că această metodă evită reacțiile negative ale organismului.
În mod concret, o cantitate mică de alergeni (până la 100 micrograme) închiși în plasture se dizolvă grație umidității degajate de piele. Ei traversează bariera epitelială superioară pentru a se concentra în stratul extern al epidermei. Alergenii sunt apoi captați de celulele care ajung prin rețeaua limfatică până la ganglioni. Acolo, ele stimulează, la rândul lor, un alt tip de celule al căror scop este de a inhiba reacțiile alergice. Întregul proces se desfășoară fără a trece prin circuitul sangvin.
Tehnica se numește „imunoterapie epidermică” și este eficientă după 3 – 6 luni de tratament. Această eficacitate a fost demonstrată în cadrul unui test clinic pe pacienți alergici la polen. Plasturele a generat o ameliorare evidentă a simptomelor rinitei alergice.
Rezultatele studiului-pilot au fost măsurate prin creșterea dozei de arahide pe care pacienții puteau să le consume. După 6, 8 și 12 luni de la debutul studiului, procentul pacienților care puteau să mănânce o cantitate de 10 ori mai mare în comparație cu aceea de la începutul cercetării a fost de 7,4%, 20%, respectiv 40%.
Un alt studiu-pilot a fost realizat pentru a evalua eficiența și siguranța plasturelui contra alergiilor la laptele de vacă. Deși plasturele Viaskin a generat o ameliorare a toleranței la lapte în rândul copiilor, rezultatele finale nu au fost semificative. Studiul a arătat totuși că dispozitivul este bine tolerat, întrucât niciun efect secundar grav, precum șocul anafilactic, nu a fost raportat. În schimb, cercetătorii au constatat o creștere a reacțiilor inflamatorii de la nivelul pielii.
Savanții francezi consideră că este nevoie de un studiu ulterior, realizat pe un număr mai mare de voluntari, pentru a cunoaște cu adevărat eficiența acestui plasture antialergic.
Dacă rezultatele generate de studiile clinice de fază III vor confirma eficacitatea plasturelui Viaskin, atunci compania DBV va putea să îl comercializeze în Statele Unite începând din 2018 și în Europa începând din 2019.