Un rapper celebru vrea să își deschidă propria biserică
În acest sens, rapperul a cumpărat un teren în apropierea locuinței sale din Los Angeles.
„Kanye vrea să înființeze o biserică, ce va promova o nouă modalitate de a celebra credința, aducând religia în secolul al 21-lea”, a declarat o sursă pentru publicația britanică The Sun.
„Religia este foarte importantă pentru el și el crede că aceasta este o modalitate de a o promova în rândul tinerilor. Crede că va depăși Hillsong (o organizație creștină înființată în 1983, n.r.), care are biserici în 21 de țări și este foarte populară în Los Angeles, numărând printre adepți pe Justin Bieber”, a mai spus sursa.
Starul în vârstă de 42 de ani beneficiază și de sprijinul soției sale, starul de reality show Kim Kardashian. Aceasta a lăudat recent concertele lui West susținute sub titulatura „Sunday Service” (slujba de duminică), spunând că acestea sunt mai degrabă o modalitate de a vindeca sufletul decât o predică religioasă.
Mezinul cuplului, născut în luna mai, a primit, de altfel, numele de Psalm, tocmai pentru că lui West îi place să citească psalmi, a explicat aceasta recent.
Rapperul și producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câștigător a 21 de premii Grammy. „Watch the Throne”, album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cele mai recente materiale discografice de studio sunt „Ye” și „Kids See Ghosts”, lansate anul trecut.