Românul a fost judecat și condamnat la doi ani de închisoare pe 15 ianuarie.
Românul a prdus accidentul în noapte de 12 pe 13 ianuarie, când a intrat greșit pe autostradă și a condus 15 kilometri în direcția greșită.
Românul care locuiește în Nantes, mergea spre Lyon într-o mașină furată, cu fiul său de 14 ani la bord.
Camerele de supraveghere au surprins momentul în care românul era aproape de a se ciocni de un alt autoturism, dar a reușit să evite impactul, pierzând ulterior controlul volanului și suferind mai multe traumatisme.
La fața locului au sosit autoritățile care au descoperit multitudinea de nereguli: șoferul se afla pe contrasens, mașina nu-i aparținea, iar la bordul acesteia se afla cocaină.
A fost reținut și judecat, iar în fața judecătorilor românul a declarat că mașina nu era furată, ci împrumutată d ela un amic, al cărui nume nu și-l mai amintește, cocaina era un cadou pentru un alt prieten și a culminat printr-o glumă spunând că totți ceilalți șoferi erau pe contrasesn, nu el.
În final, românul a primit o pedeaspsă de doi ani d eînchisoare pe care susține că o va contesta în instanță, potrivit lanouvellerepublique.