Un scoțian ar putea ajunge la închisoare, după ce a făcut o glumă „nesărată” despre un preparat tradițional din Kârgâzstan

Publicat: 04 01. 2016, 12:57

Angajatul scoțian din domeniul exploatării aurifere riscă să petreacă cinci ani după gratii, după ce i-a jignit pe colegii săi dintr-o mină din Kârgâzstan, comparând un preparat tradițional cu „penisul de cal”.

Michael Mcfeat a fost arestat și acuzat de infracțiuni rasiale în Kârgâzstan, după ce a publicat pe Facebook un comentariu legat de cârnații cu carne de cal „chuchuk”. Afirmațiile sale au dus la o grevă generală în rândul angajaților, care s-au simțit jigniți.

Bărbatul de 39 de ani a publicat o fotografie cu oameni care mănâncă la o cantină, precizând că aceștia se înfruptă din preparatul special, „penis de cal”.

Un purtător de cuvânt al ministerului de interne din Kârgâzstan a declarat că Michael Mcfeat, care lucrează ca supraveghetor pentru compania minieră Centerra Gold, din Toronto, a fost reținut de poliție, după publicarea mesajului respectiv.

Mcfeat, din Abernethy, Perthshire, riscă să fie acuzat de încălcarea legilor privind injuriile rasiale și ar putea sta cinci ani după gratii.

Ulterior, acesta a șters comentariile respective și și-a cerut scuze pentru greșeala sa. „Nu am vrut să jignesc pe nimeni, îmi pare foarte rău”, a declarat Mcfeat, scrie The Telegraph.