Prima pagină » Magazin » Un strop de bucurie în CUTIA DE PANTOFI. Fenomenul Shoebox, al voluntarilor care oferă darurui copiilor nevoiași

Un strop de bucurie în CUTIA DE PANTOFI. Fenomenul Shoebox, al voluntarilor care oferă darurui copiilor nevoiași

Fenomenul Shoebox, al voluntarilor care oferă daruri de Crăciun în cutii de pantofi. Un tată a vrut să își învețe copilul să dăruiască. Mai târziu, colegii băiatului au spus povestea acasă, iar zeci de clujeni s-au implicat în donații pentru cei mai săraci. Vezi povestea de Crăciun care s-a răspândit la nivel global.

Clujeanul Valentin Vesa, specialist marketing și inginer IT, derulează, împreună cu familia, proiectul de voluntariat Shoebox – Cadoul din cutia de pantofi, aducând un strop de bucurie pentru mii de copii nevoiași din România, care primesc de Crăciun dulciuri sau hăinuțe, inclusiv din Australia sau SUA, puse pe vapor cu luni de zile înainte.

De 11 ani, Valentin își dedică luna decembrie proiectului său de suflet, prin care colectează și împarte copiilor nevoiași dulciuri sau hăinuțe. Totul se face pe bază de voluntariat, fiecare cutie de pantofi înmânată unui copil fiind fotografiată, Shoebox devenind un fenomen global, cu acțiuni desfășurate și în comunitățile de români din străinătate.

„În urmă cu 11 ani, împreună cu soția mea, am vrut să îl învățăm pe fiul nostru, Luca, care avea trei ani și jumătate, să dăruiască. Provocarea a fost unde găsim oameni săraci, nevoiași, în Cluj, astfel încât copilul să vadă că există și familii cu lipsuri și care ar trebui ajutate. Ne-am dus la Pata Rât, în comunitatea de romi, am pregătit pachete cu dulciuri și jucării iar Luca le-a dat unor copii care se jucau în zăpadă. Mi-a spus, ulterior, că ar vrea să mai facem un astfel de gest, și i-am promis că vom relua acțiunea, dar să păstreze secretul, pentru că nu vrem să ne lăudăm. Cel mic, însă, le-a spus colegilor de grădiniță, astfel că părinții au început să ne sune că vor să ni se alăture în acest proiect”, a povestit Vesa corespondentului MEDIAFAX.

Numele Shoebox – Cadoul din cutia de pantofi, a fost dat de soția sa, care și-a amintit de ajutoarele primite imediat după Revoluția din 1989 din străinătate, care veneau în cutii colorate.

„Totul se desfășoară exclusiv pe bază de voluntariat, nu avem în spate nicio asociație sau fundație, proiectul fiind unul dintre cele mai mari de voluntariat din Europa, iar pe Facebook suntem cel mare grup de caritate. Colectarea cutiilor are loc în fiecare an în perioada 1 – 15 decembrie, după care începe distribuirea în intervalul 16 – 24 decembrie la cazuri concrete de copii din familii nevoiașe, doar de către voluntari, cu mașinile lor. Nu primim donații în bani și nu sponsorizăm nimic niciunui voluntar. Cutiile sunt împachetate acasă, capacul separat și corpul cutiei separate, nu se sigilează, vin desfăcute și etichetate pentru fete sau băieți cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. Nu primim alimente perisabile, ci conserve, dulciuri, haine, încălțăminte. Din 2015 nu mai primim lucruri folosite, ci doar noi, cu lucruri de calitate pentru copii”, a explicat fondatorul Shoebox.

Cea mai mare bucurie a sa este să vadă părinți, care au participat în proiect în urmă cu zece ani, și care și-au implicat, la rândul lor, copiii.

„Mi-au spus părinți care aveau copii mofturoși la mâncare și care, după ce au mers cu cutiile într-o casă cu pământ pe jos și unde membrii familiei mâncau un colț de pâine, au spus că nu vor mai comenta niciodată și vor mânca tot ce li se pune în față. Sunt experiențe care nu pot fi uitate, este educația pe care vreau să o dezvolt în ceea ce privește voluntariatul, să te uiți în jur la semenii tăi mai puțin favorizați și să încerci să îi ajuți. Cutia este un gest de deschidere de ușă, înseamnă umanitate și solidaritate”, a precizat Vesa.

Prima persoană care a văzut potențialul de extindere a proiectului a fost șeful lui Valentin Vesa de la compania de IT la care lucra, după ce fondatorul Shoebox a cerut concediu toată luna decembrie, pentru a se putea ocupa de colectarea cutiilor și împărțirea acestora.

„Compania avea sedii în 7 orașe din România și am început să adunăm cutii. Țin minte că la sediul din Cluj-Napoca erau stive de cutii printre birouri și calculatoare, activitatea era aproape paralizată, lifturile erau blocate de cutiile transportate. Dar m-a impresionat faptul că nimeni nu a comentat”, a subliniat Valentin Vesa.

 

Shoebox a intrat în mediul online, are propria sa pagină de internet și de Facebook, astfel că a devenit rapid cunoscut în rândul românilor din străinătate, fiind deschise centre de colectare în 26 de țări.

„Inițial, se colectau cutiile și se trimiteau în țară, dar după o vreme am schimbat strategia și i-am rugat pe expeditori să caute copii de români din țările unde locuiau, care erau mai săraci, pentru a-i ajuta, iar după ce împart cutiile acestora, să le distribuie copiilor din alte comunități sărace. Primim pachete chiar și din Australia și SUA, puse pe vapor cu luni de zile înainte pentru a ajunge în decembrie. În țară, avem ca parteneri și mari companii care aduc cutii, dar și anonimi cu suflet mare”, a afirmat Vesa.

Pe an, Shoebox adună la nivel național între 20.000 și 30.000 de cutii care ajung la tot atâția copii din familii nevoiașe.

Povestea preferată a lui Valentin Vesa este cea a unei fetițe de 12 ani din comuna Florești, de lângă Cluj-Napoca, aceasta primind de la tatăl său care lucra în Spania 150 de euro pentru a-și cumpăra cizmulițe.

„A venit cu autobuzul din Florești în centrul Clujului pentru a face cumpărături, și-a ales o pereche de cizmulițe cu blăniță albă iar la ieșirea din magazin a primit un fluturaș cu Shoebox. Fetița a venit la centrul nostru de colectare să doneze perechea de cizmulițe noi cumpărate, spunând că cele pe care le are în picioare mai rezistă un an. Am plâns în fața ei, gândindu-mă cum poate să gândească așa o fetiță de 12 ani. Am pus cizmulițele într-o cutie, după care am primit un telefon de la un bărbat care plângea în hohote. Era tatăl fetiței care m-a sunat din Spania, impresionat de inima mare a fiicei sale. Așa a apărut primul centru Shoebox din Spania”, a menționat Valentin Vesa.

De-a lungul anilor, echipa Shoebox a primit de la un donator 250 de kg de tablete de ciocolată iar, altă dată, din partea armatei, 450 de uniforme militare noi – bocanci, combinezoane, pufoaică și căciulă, care au ajuns la băieți de 17-18 ani.

Valentin Vesa speră ca fiul său, care are acum 14 ani, să preia ștafeta proiectului Shoebox, alături de sora sa, în vârstă de 11 ani.