Într-un raport intitulat ‘Schimbarea climatică, o evaluare a riscurilor’, oameni de știință, analiști politici și experți în riscuri financiare și militare avansează un tablou sumbru al viitorului omenirii, supuse încălzirii climatice. Odată cu creșterea nivelului mărilor, suprafața zonelor de producție agricolă și de locuit se va restrânge, ceea ce ar urma să favorizeze conflictele, îndeosebi în regiunile deja instabile ca Orientul Mijlociu și Africa.
Înregistrând o încălzire planetară medie de 0,8 grade Celsius de la revoluția industrială, planeta se confruntă cu ‘mari probleme’, se arată în raport. ‘O schimbare climatică mai importantă va determina probabil imense riscuri pentru securitatea națională și internațională’ pentru că împuținarea apei potabile și a terenurilor cultivabile va deveni ‘sursă de conflict’.
Actuala problemă a refugiaților în Europa va părea nesemnificativă față de imensele mișcări de populație ce vor fi determinate de viitoarele dezastre climatice, arată experții. ‘În anumite regiuni, migrațiile ar putea deveni mai degrabă o necesitate decât o opțiune și ele se vor produce la o scară nemaivăzută până în prezent’, conform raportului.
Astfel de situații ar putea destabiliza țări care par astăzi solide, îndeosebi în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, avertizează specialiștii. Creșterea populației din Africa sub-sahariană, cea mai afectată regiune din lume de probleme alimentare, va exacerba aceste probleme.
Schimbarea climatică va exercita o presiune destabilizatoare asupra mai multor regiuni și țări în același timp, va reduce capacitățile de intervenție ale guvernelor și va lăsa fără administrație teritorii întregi. Acest vid de putere va favoriza apariția unor grupuri teroriste, care vor recruta ușor adepți din rândul populației marginalizate și sărăcite, se mai arată în raportul elaborat de peste 40 de experți și destinat să ajute guvernele în alegerile pe care le fac, încheie AFP, citat de Agerpres.