Un tablou de Adrian Ghenie, vândut cu peste 140.000 de euro la o licitație Sotheby’s, la Londra

Publicat: 14 02. 2013, 13:12
Actualizat: 27 03. 2019, 13:39

Tabloul „Dr. Mengele 2”, al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale românești, a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitația de artă contemporană organizată marți, la Londra, de casa Sotheby’s, informează un comunicat al casei Artmark remis MEDIAFAX.

Adrian Ghenie s-a aflat astfel printre marile nume ale artei contemporane, alături de Francis Bacon, Jean-Michel Basquiat, Mark Rothko și Gerhard Richter, acesta din urmă fiind cel mai bine vândut artist în viață.

„Dr. Mengele 2”, opera artistului român, a fost adjudecată cu 140.747 de euro, o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialiști – 35.000-46.000 de euro.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Sotheby’s, prețul-record obținut de opera lui Adrian Ghenie la această licitație, dedicată celor mai valoroși exponenți ai artei recente, „subliniază o cerere tot mai mare de opere aparținând generației tinere”. În condițiile în care portofoliul de clienți ai Sotheby’s include cei mai importanți colecționari de artă contemporană ai lumii, premisele unei ascensiuni fulminante a artiștilor tineri care au intrat în circuitul casei de licitații sunt deja create.

În ultimii doi ani, Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piața internațională de artă. Recordul anterior al tânărului artist Adrian Ghenie, în vârstă de 36 de ani, este tabloul „Studiu pentru bătaia cu plăcinte”, adjudecat în luna aprilie 2012 cu suma de 52.764 de euro, la casa Tajan din Paris, într-o licitație caritabilă. În 2011, alte două opere ale lui Ghenie au fost tranzacționate la marile case de licitații: „Gară în afara timpului”, adjudecată pentru 14.578 de euro, la aceeași Sotheby’s, respectiv „Piscină”, operă tranzacționată la casa Phillips de Pury din Londra pentru suma de 12.868 de euro.

Adrian Ghenie este reprezentat de galeriile Plan B (Cluj-Napoca/ Berlin), Tim Van Laere Gallery (Antwerp), Haunch of Venison (Londra), Mihai Nicodim Gallery (Los Angeles), Pace Gallery (New York). Lucrările artistului au fost expuse la Liverpool Biennale (2008), Prague Biennale (2009), Kunsthalle Budapest (2012), San Francisco Museum of Modern Art (2012), Palazzo Strozzi, Florența (2012), Museum of Contemporary Art, Denver (2012).

Adrian Ghenie s-a născut în 1977, la Baia Mare. A absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, și a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior și în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneția din 2007, iar în 2008 a deschis un spațiu expozițional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

„Școala de la Cluj”, din care face parte Adrian Ghenie, a reprezentat un context propice interacțiunii cu o serie de alți artiști apreciați în plan internațional – Mircea Cantor, Mircea Suciu, Șerban Savu, Marius Berceas și Ciprian Mureșan.

În ceea ce privește piața de profil din România, arta contemporană are toate premisele unui „boom” în viitorul apropiat. În ianuarie 2013, Licitația de Postmodernism și Contemporană organizată de Artmark a înregistrat o creștere de 20% față de evenimentul de gen anterior, din noiembrie 2012, care la rândul lui a depășit cu 15% media licitațiilor de profil organizate de Artmark în 2011 și 2012.

Dintre artiștii contemporani tineri ai Școlii de la Cluj prezenți pe piața de artă din România se remarcă Șerban Savu (opera „Space, the final frontier 2” a fost adjudecată pentru 10.000 de euro, în 2012, la Artmark), Mircea Suciu (opera „Take a bow”, adjudecată pentru 7.500 de euro la Artmark), Mircea Cantor (instalația fotografică „The landscape is changing”, adjudecată cu suma de 6.800 de euro la Artmark) etc.

Săptămâna viitoare, Licitația de Mărțișor I – Pictură și Sculptură organizată de Artmark pe 19 februarie, la Athenee Palace Hilton din București, aduce în prim-plan o serie de opere semnate de artiști postmoderni și contemporani, de la Corneliu Baba și Alexandru Ciucurencu la Constantin Piliuță și Ștefan Câlția, dar și Ion Bițan și Dan Perjovschi etc.