Cosmin Drăgulescu, un tânăr din Slatina, a găsit în centrul municipiului o geantă tip rucsac în care se regăseau actele de proprietate ale unui autoturism, asigurarea, un permis de conducere, dar și un portofel cu alte acte și cu suma de 2.700 lei, transmite corespondentul Mediafax.
Tânărul a fotografiat cartea de identitate pe care a găsit-o în rucsac, aparținând unei femei, și a postat-o pe Facebook, rugându-și prietenii să-l ajute să o găsească pe femeie.
Cosmin Drăgulescu a reușit să identifice proprietara bunurilor pierdute chiar în a doua zi de Paște. El a fost contactat de soțul proprietarei rucsacului, căruia i-a cerut să descrie documentele conținute.
„Sâmbătă, în timp ce mă plimbam cu copilul, am găsit un rucsac de femeie cu un portofel, cu documente ale mașinii – certificatul de înmatriculare, asigurarea, un portofel cu buletinul pe care cred că l-ați mai văzut pe Facebook. Mulțumesc celor care l-au share-uit și m-au ajutat să o găsesc. Are și niște bănuți pe aici, niște carduri, niște iconițe, card de sănătate și așa mai departe. Prima dată am fost contactat de proprietar, apoi l-am sunat să văd dacă știe ce a pierdut soția dânsului, dacă recunoaște câteva elemente din rucsac. Am vorbit cu el și au avut un Paște cam nefericit și acum încercăm să le facem o bucurie”, a spus Drăgulescu.
Tânărul a filmat totul și a postat filmulețul pe Facebook.
Cosmin Drăgulescu a refuzat orice recompensă de la familia care pierduse rucsacul în care să găseau bani și acte.
Cei doi soți au povestit că banii pierduți erau pentru cumpărăturile pe care doreau să le facă pentru botezul copilului lor, programat pentru săptămâna viitoare