Un test care analizează respirația, util pentru detectarea cancerului de colon
Un test medical care analizează particulele din aerul expirat din plămâni a fost conceput în Italia pentru detectarea cancerului de colon, după ce savanții americani au fabricat recent un „nas” electronic care „miroase” tumorile canceroase pulmonare, informează AFP.
Un test experimental, conceput de cercetătorul Donato Altomare de la Universitatea din Bari, a permis detectarea cu o acuratețe de 76% a cazurilor de cancer colorectal, ce ocupă locul al doilea în topul tipurilor de cancer mortale în Europa, după cancerul pulmonar.
„Rezultatele studiului nostru aduc argumente noi în favoarea folosirii testelor ce analizează respirația pe post de instrument de depistare”, a declarat profesorul Altomare, al cărui studiu a fost publicat miercuri în revista British Journal of Surgery (BJS).
„Tehnica constă în analizarea unor probe din aerul expirat și este foarte simplă și neinvazivă”, a subliniat el, recunoscând, totodată, că procedura se află deocamdată „într-o fază experimentală”.
Testul italian se bazează pe analiza prin cromatografie în fază gazoasă a compușilor organici volatili (VOC în limba engleză) prezenți în respirația pacienților.
Se știe de câțiva ani că sinteza acestor VOC este „alterată” la pacienții care suferă de cancer, însă mecanismele biochimice implicate în acest proces nu sunt pe deplin cunoscute de oamenii de știință.
Într-o primă etapă, medicii coordonați de profesorul Altomare au elaborat profilul particulelor VOC conținute în aerul expirat de bolnavii de cancerul colorectal, iar apoi pe cel al pacienților sănătoși, lucrând cu 37 de bolnavi și 41 de persoane sănătoase.
Savanții italieni au verificat apoi sensibilitatea testului pe alți 25 de pacienți (15 persoane bolnave și 10 sănătoase), obținând un diagnostic corect pentru 19 dintre ei.
O rată de acuratețe de circa 75% „este prea mică”, afirmă medicul gastroenterolog francez Isabelle Nion-Larmurier de la Spitalul Saint-Antoine din Paris.
Totuși, adăugă aceeași specialistă, acest tip de test ar putea fi mult mai ușor folosit pe populația generală, în comparație cu testul actual, de tipul Hemoccult, ce are la bază analiza sângelui din materiile fecale, dificil de realizat la pacienții trecuți de 50 de ani (doar o treime din populația vizată acceptă acest test).
Un element interesant al studiului italian constă în faptul că sensibilitatea testului pare să fie la fel de mare pentru cancerele în stadii incipiente (stadiile I și II) în raport cu cele în stadii avansate (stadiile III și IV).
Echipa coordonată de profesorul Altomare nu este singura care lucrează la acest proiect.
O companie californiană, Metabolomx, a conceput deja un „nas” electronic experimental pentru a detecta cancerul pulmonar tot cu ajutorul analizei particulelor din aerul expirat de pacienți.
Compania americană afirmă pe site-ul ei că testele realizate la Cleveland Clinic au arătat că dispozitivul este la fel de fiabil ca un scanner clasic pentru a depista cancerul pulmonar. În plus, nasul artificial este capabil să determine tipul de celule canceroase implicate.