Un tir cu 11 tone de felicitări de Crăciun s-a răsturnat pe o autostradă în Germania. Traficul, blocat opt ore

Publicat: 10 12. 2012, 20:14
Actualizat: 19 08. 2014, 11:00

Un tir încărcat cu 11 tone de colete și felicitări de Crăciun s-a răsturnat pe o autostradă care face legătura între Germania și Austria.

În urma accidentului, care a avut loc în apropierea localității München, întreaga încărcătură s-a împrăștiat pe autostradă, traficul fiind blocat timp de opt ore, scrie austrianindependent.com.

Potrivit autorităților, tirul a virat încercând să evite un automobil. În urma accidentului, autostrada a fost închisă timp de opt ore, pe direcția spre Salzburg.

Cele mai multe dintre colete și felicitări au rămas intacte, iar accidentul nu s-a soldat cu victime, notează publicația.