Un traficant de droguri s-a ascuns de polițiști într-o canalizare și a rămas blocat. După 24 de ore, oamenii legii l-au salvat: „Nu credeam că voi scăpa cu viață”- VIDEO

Publicat: 02 07. 2019, 17:24

Traficantul de droguri conducea o motocicletă fără să dețină permis, în orașul Samut Prakan, când a fost oprit de un echipaj de poliție.

Când a fost somat să se legitimeze, bărbatul nu a cooperat, a devenit violent, i-a împins pe oamenii legii și a luat-o la fugă. În timp ce poliția îl urmărea, traficantul s-a ascuns într-o canalizare, de unde nu a mai reușit să iasă de unul singur.

După 24 de ore de chin, traficantul a cerut ajutorul: „Eram înfometat și însetat. Mirosea îngrozitor în canalizare. Nu am crezut că voi mai scăpa cu viață.

La fața locului s-au deplasat polițiști și pompieri, care l-au salvat pe traficantul de droguri.

După ce a primit îngrijiri medicale, traficantul a fost pus sub acuzare și reținut, potrivit Daily Mail.