Un tratament folosit cu succes pentru câinii paralizați ar putea avea efect și în cazul oamenilor. VIDEO
Un câine cu picioarele din spate paralizate a „învățat” să meargă din nou, grație unui tratament revoluționar, scrie Daily Mail.
Câinelui i s-au prelevat celule din nas, care i-au fost injectate în spate, iar animalul a început să își miște labele din spate și a învățat să le coordoneze cu cele din față.
Stăpânul lui Jasper, câinele din clip, spune că animalul „țopăie” prin casă, la scurt timp după tratament.
Cercetătorii care au inventat această metodă spun că aceasta ar putea da roade și în cazul oamenilor, însă numai alături de alte tratamente.
Profesorul Robin Franklin, de la Universitatea Cambridge, a declarat că în cadrul experimentului nu s-au folosit celule stem, ci diferențiate. „Celulele diferențiate sunt cele în care se transformă celulele stem”, a explicat Franklin.