Una dintre cele mai cunoscute actrițe britanice a devenit mamă
This browser does not support the video element.
Până la ora publicării acestor informații, vedeta britanică nu a dezvăluit sexul bebelușului ei. Actrița, foarte discretă în privința vieții sale private, nu confirmase în mod oficial nici faptul că era însărcinată, lăsând ca silueta ei de gravidă să vorbească de la sine, în această iarnă, cu ocazia aparițiilor sale pe covorul roșu, în timpul sezonului premiilor de la Hollywood.
Actrița Keira Knightley, în vârstă de 30 de ani, și rockerul James Righton, în vârstă de 31 de ani, s-au căsătorit pe 4 mai 2013 în cadrul unei ceremonii discrete, în sudul Franței.
Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actrițe britanice. Primul rol notabil i-a fost oferit de regizorul George Lucas, care a distribuit-o în „Star Wars Episodul I – Amenințarea fantomei „, unde a împărțit partitura senatorului Amidala cu Natalie Portman. În toamna anului 2002, actrița a obținut un rol în „Pirații din Caraibe: Blestemul Perlei Negre”, continuat cu alte trei filme, cu un mare succes de casă. În 2006, Keira Knightley a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Mândrie și prejudecată”. În 2015, actrița britanică a fost din nou nominalizată la Oscar pentru evoluția sa din filmul „The Imitation Game. Jocul codurilor”.
În 2007, Knightley a jucat împreună cu James McAvoy în filmul „Remușcare”, pelicula primind șase nominalizări la premiile Oscar. Printre filmele ei mai recente se numără „Să nu mă părăsești/ Never Let Me Go” (2010), „The Beautiful and the Damned” (2011), „Metodă periculoasă/ A Dangerous Method” (2011) și „Anna Karenina” (2012).