Prima pagină » Magazin » Una dintre cele mai cunoscute companii de producție cinematografică, „îngropată” de scandalurile sexuale. A cerut intrarea în faliment.

Una dintre cele mai cunoscute companii de producție cinematografică, „îngropată” de scandalurile sexuale. A cerut intrarea în faliment.

Una dintre cele mai cunoscute companii de producție cinematografică, „îngropată
Detalii în articol

Într-un comunicat transmis luni seară, The Weinstein Company (TWC), care a fost dată în judecată de mai multe dintre presupusele victime ale lui Harvey Weinstein și avea datorii uriașe, a anunțat că a cerut falimentul.

Totodată, compania a încheiat un acord cu o societate de investiții, Lantern Capital, pentru preluarea „activelor și angajaților”. Acest acord urmează să fie validat în instanță.

„Chiar dacă am sperat să ajungem la un acord în afara tribunalului, consiliul de administrație este fericit că are un plan care permite maximizarea valorii activelor și menținerea unui număr maxim de angajați și ca victimelor să li se facă dreptate”, a declarat Robert Weinstein, cofondator al companiei, în același comunicat.

Nu au fost oferite informații despre valoarea acestui acord încheiat cu Lantern Capital.

TWC a anunțat, de asemenea, anularea „imediată” a clauzelor de confidențialitate semnate la inițiativa lui Harvey Weinstein, „în măsura în care prin acestea li se cerea păstrarea confidențialității persoanelor care au fost abuzate sexual de Harvey Weinstein”.

„Nimănui nu trebuie să îi fie teamă să se exprime, nimeni nu trebuie să fie constrâns să păstreze tăcerea”, a indicat TWC.

„Compania le mulțumește tuturor persoanelor curajoase care deja au vorbit despre acest lucru. Vocile voastre au inspirat crearea unei mișcări care aduce schimbare în țară și în lume”, potrivit aceluiași comunicat.

TWC nu a indicat, însă, câte acorduri de confidențialitate au fost încheiate astfel.

Procurorul statului New York, Eric Schneiderman, care a depus o plângere civilă contra TWC, acuzând compania că nu și-a protejat angajații de comportamentul abuziv al producătorului de film, s-a arătat bucuros privind anularea acordurilor de confidențialitate.

Acesta a mai spus că autoritățile se vor împlica pentru a se asigura că victimele sunt protejate și vor primi compensații.

TWC a negociat pentru o preluare, timp de mai multe săptămâni, cu un grup de investitori condus de Maria Contreras-Sweet, fost oficial al administrației Barack Obama, care voia să cumpere compania pentru aproximativ 500 de milioane de dolari. În cele din urmă, însă, oferta de cumpărare a fost retrasă, după ce s-a descoperit că pierderile financiare înregistrate de studioul de film erau mai mari decât le fusese comunicat, potrivit unor surse citate de AFP.

Anterior, Lions Gate Entertainment Corp (LGFa.N) făcuse și ea o ofertă pentru unele dintre proprietățile companiei, la fel și compania Miramax, care a fost fondată și apoi vândută de frații Robert și Harvey Weinstein.

TWC a fost înființată în 2005, de frații Robert și Harvey Weinstein, după ce au revândut Miramax companiei Disney. Compania a fost implicată într-un uriaș scandal, din octombrie 2017, când au fost făcute publice informații despre abuzurile sexuale săvârșite de Harvey Weinstein. Producătorul a fost, de altfel, înlăturat din companie pe 8 octombrie 2017.

Peste o sută de femei, printre care actrițe precum Rose McGowan și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzațiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliției americane și britanice. Producătorul, care face tratament pentru dependența de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.

În urma acuzațiilor, în SUA a fost inițiată o mișcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook și pe alte rețele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experiențelor de hărțuire sexuală sau abuz și au folosit hashtag-ul „#MeToo” („Și Eu”, n.r.). Mai multe personalități s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga și actrițele Anna Paquin și Evan Rachel Wood. În plus, au fost și bărbați care s-au implicat în acest demers, între aceștia fiind actorul Javier Munoz.

Multe dintre victimele lui Harvey Weinstein l-au dat în judecată pe acesta, dar și TWC, iar despăgubirile se pot ridica la mai multe milioane de dolari.

După ce a produs filme de succes, precum „Discursul regelui” și „Artistul”, mare parte a proiectelor TWC au fost anulate sau suspendate.

Datele de lansare ale unor filme care sunt deja finalizate, precum „The Upside”, un remake al filmului francez „Les Intouchables”, și „The War with GrandPa”, o comedie cu Robert de Niro, au fost amânate pe termen nedeterminat.

Drepturile asupra mai multor proiecte în dezvoltare au fost vândute, printre acestea numărându-se noul film al regizorului Quentin Tarantino, „Once Upon a Time in Hollywood”, preluat de Sony.

Autor