Unde va fi proiectat în premieră cel mai nou film din seria „Mad Max”, cu Tom Hardy și Charlize Theron

Unde va fi proiectat în premieră cel mai nou film din seria Mad Max, cu Tom Hardy și Charlize Theron
Publicat: 26/03/2015, 10:53

După o pauză de 30 de ani, eroul din această saga cinematografică legendară revine pe marile ecrane, fiind jucat de această dată de actorul britanic Tom Hardy, după ce personajul său a intrat în legendă grație interpretărilor lui Mel Gibson.

Filmul „Mad Max: Fury Road” prezintă un univers post-apocaliptic în care bande de supraviețuitori se înfruntă între ele pentru carburant și apă. Personajul Max Rockatansky, interpretat de Tom Hardy, o va întâlni pe împărăteasa Furiosa, interpretată de Charlize Theron, care fuge de o bandă aflată pe urmele ei.

Această peliculă marchează, totodată, revenirea mult așteptată a lui George Miller la filmele de acțiune și de science-fiction. Cineastul australian a inițiat această franciză în 1979 cu un prim film, „Mad Max” și a turnat apoi cele două continuări ale acesteia – „Mad Max 2: Războinicul Șoselelor/ Mad Max 2: The Road Warrior” (1981) și „Mad Max: Cupola Tunetului/ Mad Max Beyond Thunderdome” (1985).

Născut în Australia, George Miller a absolvit cursurile Facultății de medicină din Sydney unde a început, în timpul rezidențiatului, să filmeze scurtmetraje în colaborare cu asociatul său Byron Kennedy, cu care a înființat compania Kennedy Miller. Scurtmetrajul lor „Violence in the Cinema” a câștigat premiul Institutului de Film din Australia și i-a încurajat să filmeze un prim lungmetraj, „Mad Max” în 1979, care a devenit un succes planetar. În 1983, a regizat – după John Landis, Steven Spielberg și Joe Dante – ultimul episod din „Zona crepusculară: Filmul/ Twilight Zone: The Movie”.

În 1987, George Miller a revenit la Hollywood pentru a regiza „Vrăjitoarele din Eastwick/ The Witches of Eastwick” și a produs apoi seriale TV, lungmetraje TV și trei filme pentru marele ecran: „Liniște apăsătoare/ Dead Calm”, regizat de Philip Noyce, „Flirt/ Flirting” și „The Year My Voice Broke”, regizate de John Duigan. A revenit în spatele camerei de filmat cu filmul „Lorenzo/ Lorenzo’s Oil” (1992) cu care a fost nominalizat la Oscar la categoria „cel mai bun scenariu original”. A cumpărat apoi drepturile de ecranizare pentru „Babe – Cel mai curajos porc din oraș”, pe care l-a adaptat și produs – acel lungmetraj a primit șapte nominalizări la Oscar, inclusiv la categoria „cel mai bun film”. A regizat o continuare puțin ortodoxă, „Noile aventuri ale lui Babe în oraș” în 1998. George Miller a regizat apoi „Happy Feet – Mumble cel mai tare dansator”, pentru care a primit Oscarul pentru cel mai bun film de animație în 2007. A regizat și continuarea acestuia, „Happy Feet 2: Mumble Dansează Din Nou” în 2011.

Produs de compania Kennedy Miller Mitchell, filmul „Mad Max: Fury Road” este distribuit pe plan internațional de Warner Bros Pictures și, pentru câteva regiuni și teritorii, de Village Roadshow Pictures.

Filmul va fi lansat în lumea întreagă tot pe 14 mai, în aceeași zi cu premiera sa de la Cannes.

Cea de-a 68-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 – 24 mai. Juriul va fi prezidat de cineaștii americani Joel și Ethan Coen. Selecția oficială a festivalului va fi anunțată pe 16 aprilie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Zonele răcorite de ploi. Unde vor fi precipitații în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024