Unul din cele mai longevive seriale se încheie după 15 sezoane
This browser does not support the video element.
Decizia managerilor de la CBS a fost anunțată miercuri la evenimentul anual CBS Upfronts, în cadrul căruia posturile TV majore din Statele Unite își anunță noile grile de programe pentru sezoanele următoare.
Serialul „CSI – Crime și Investigații” a avut de-a lungul primelor sale sezoane o audiență uriașă, fiind vizionat de peste 26 milioane de telespectatori doar în Statele Unite, însă aceste cifre reprezintă mai degrabă o amintire îndepărtată în perioada actuală, marcată de o scădere generală a audienței programelor de televiziune.
Unii dintre actorii-vedetă din primele sezoane ale serialului „CSI – Crime și Investigații”, precum William Peterson și Marc Helgenberger, au confirmat faptul că vor juca în lungmetrajul care va închide acest show TV în luna septembrie.
De seamenea, postul CBS a anunțat că actorul principal din serial, Ted Danson, va fi transferat în singurul spin off inspirat din „CSI – Crime și Investigații” care încă este difuzat de posturile de televiziune americane. Personajul său, DB Russell, se va alătura distribuției serialului „CSI: Cyber”, în care va apărea de acum înainte cu regularitate.
„CSI: Cyber” este singurul serial TV inspirat din franciza „CSI” care este încă difuzat pe micile ecrane.
„CSI: Miami” a fost anulat în 2012, iar „CSI: New York” s-a încheiat în 2013.