Unul din trei dezvoltatori de software se teme că va fi înlocuit. Care este principala temere a celor din domeniu
Un sondaj realizat de Evans Data Corp., la care au participat 550 de dezvoltatori din toată lumea, arată că 29% dintre aceștia se tem că vor fi înlocuiți de inteligența artificială. Alți 23% dintre respondenți se tem că platforma pe care sunt specializați va deveni învechită, iar 14% se tem că noua tehnologie în care s-au specializat nu va deveni populară pe piață.
Totuși, majoritatea participanților (80%) la sondaj cred că roboții și inteligența artificială vor îmbunătăți viața oamenilor.
Un studiu realizat de Universitatea Oxford, intitulat „The Future of Employment”, arată că, într-adevăr, inteligența artificială ar putea înlocui mulți dezvoltatori software pe termen mediu și lung.
Se estimează că până în 2030 utilizarea roboților, în scopuri private și comerciale, va crește cu peste 2.000%, iar piața va ajunge la o valoare de 190 de miliarde de dolari. Mai mult, o echipă de cercetători a estimat anul trecut că, în următorii zece ani, jumătate din locurile de muncă ocupate de oameni vor fi preluate de roboți și inteligență artificială, potrivit Go4it.