Unul dintre cei mai cunoscuți rapperi, condamnat la un an de închisoare pentru evaziune fiscală
Pentru cele 14 capete de acuzare – printre care se numără evaziune fiscală, nerespectarea normelor de redactare a declarației fiscale individuale privind impozitul pe venit și încercarea de a obstrucționa aplicarea legilor fiscale -, DMX risca o pedeapsă de până la 44 de ani de închisoare.
În cadrul unei înțelegeri încheiate cu autoritățile din New York, rapperul și-a recunoscut vinovăția în ceea ce privește evaziunea fiscală și a primit doar un an de închisoare cu executare.
Potrivit procuraturii din New York, Earl Simmons, artistul cunoscut sub numele de DMX, a câștigat milioane de dolari din drepturi de autor, spectacole și apariții la diverse televiziuni. Cu toate că a câștigat milioane de dolari, inclusiv cu hitul „X Gon’ Give it to Ya”, DMX nu a plătit niciun impozit pe venit. Rapperul în vârsta de 47 de ani a reușit să evite plata taxelor efectuând tranzacții în numerar.
Rapperul american DMX și-a câștigat celebritatea la sfârșitul anilor 1990. Numele de scenă provine de la Dark Man X, un nume pe care îl folosea în timpul concertelor de rap pe care le susținea. Cel mai bun album al său a fost „And Then There Was X”, lansat în 1999, care inclus hitul „Party Up (Up in Here)”. DMX a vândut până în prezent peste 30 de milioane de albume pe plan mondial și a apărut în câteva filme cu priză la public, precum „Să moară Romeo/ Romeo Must Die” (2000), „Parteneri neobișnuiți/ Cradle 2 The Grave” (2003) și „Ultima oră/ Last Hour” (2008).
Celebrul rapper a avut numeroase probleme cu justiția și a beneficiat de mai multe ori de regim de eliberare condiționată. DMX a ajuns totuși de câteva ori la închisoare, în trecut, pentru consum de droguri, furt și abuzuri comise asupra animalelor.