Un autocar în care se afla rapperul Nelly a fost oprit sâmbătă dimineața pe o autostradă din statul american Tennessee, moment în care un polițist a simțit miros de marijuana venind dinspre automobil, potrivit autorităților americane.
În urma efectuării unui control, în autocar au fost descoperite atât metamfetamină, cât și o cantitate mică de marijuana și dispozitive specifice consumului de droguri. În plus, în autocar au fost descoperite mai multe pistoale.
Astfel, Nelly a fost pus sub acuzare pentru posesie de droguri, posesie de marijuana și posesie de dispozitive specifice consumului de substanțe interzise.
În acest caz a fost arestat și un alt bărbat care se afla în același autocar cu rapperul.
Și în anul 2012, autocarul cu care rapperul Nelly se deplasa în turneu prin Statele Unite ale Americii a fost supus unui control de rutină, în urma căruia polițiștii au descoperit că la bordul acestuia se aflau mai multe tipuri de droguri. Atunci, rapperul a fost reținut, dar a fost eliberat deoarece unul dintre membrii echipei sale a luat asupra sa toată responsabilitatea.
Cornell Haynes Junior, în vârstă de 40 de ani și cunoscut sub numele de scenă Nelly, este un rapper din St. Louis, Missouri, care a avut succes începând cu anul 2000, când a semnat un contract cu Universal Records. A apărut alături de grupul St. Lunatics încă din 1996. Este unul dintre cel mai bine vânduți rapperi din toate timpurile, având peste patruzeci de milioane de discuri vândute. A fost de trei ori pe locul I în topurile din Marea Britanie (patru incluzând contribuția sa pe piesa lui Notorious B.I.G. „Nasty Girl”), a avut trei single-uri pe locul I în topul U.S. Billboard Hot 100 și a câștigat trei premii Grammy.