„Știu că sunt binecuvântat că am posibilitatea de a călători în lume și de a interpreta, dar am prea puțin timp pentru persoana reală din spatele artistului”, relatează Tim în scrisoare.
Cântărețul suedez a spus că a luat decizia de a se retrage după o călătorie cu prietenii săi, în timpul căreia a realizat că vrea să își petreacă mai mult timp axându-se pe viața privată.
„Am foarte multe interese pe care vreau să le explorez, dar programul încărcat nu îmi permite”, a adăugat acesta.
În scrisoare, Avicii mulțumește tuturor prietenilor apropiați și membrilor familiei sale, dar și fanilor, care l-au susținut de-a lungul carierei. În plus, pentru a-și demonstra devotamentul față de fani, Tim a pus la dispoziția susținătorilor noul său număr de telefon, pentru a putea fi contactat de doritori, rugându-și fanii să aibă răbdare până răspunde la mesaje, deoarece nu este foarte rapid.
„Nu o să renunț niciodată la muzică. Voi continua să țin legătura cu fanii mei, dar am decis că în anul 2016 va avea loc ultimul meu turneu și ultimele concerte. Să le facem memorabile!”, a conchis artistul.
Viitoarele sale concerte se vor întinde pe mai multe weekenduri în Las Vegas, fiind susținute în cluburi faimoase precum Encore, XS și Rock in Rio. Apoi, urmează alte spectacole în Marea Britanie, Portugalia, Israel și Suedia.
Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a readus în prim plan muzica dance-electronică în Statele Unite. În 2011 a debutat cu megahit-ul „Levels”, iar de atunci a lansat piese cunoscute de publicul larg, precum „Wake Me Up”, „Hey Brother”, „You Make Me” și „Waiting For Love”.
A lansat două albume de studio, unul în 2013, iar altul în 2016. Avicii a fost, de asemenea, votat pe locul 3 în Topul anual al revistei DJ Magazine în 2012, iar în 2013 a primit două nominalizări la premiile Grammy.
Avicii a susținut un concert și în România, în 2015, în cadrul festivalului Untold.