Unul dintre cei mai influenți producători americani de film, cercetat pentru agresiune sexuală, nu va fi pus sub acuzare
Celebrul producător de film, în vârstă de 63 de ani, a fost anchetat de Departamentul de Poliție al orașului New York (NYPD), după ce o femeie în vârstă de 22 de ani, Ambra Battilana, care este de origine italiană și lucrează ca model profesionist, l-a acuzat că a atins-o în zona sânilor și a coapselor, în data de 27 martie, în biroul său de la Tribeca Film Center din Manhattan.
Imediat după aceea, tânara a părăsit clădirea, aflată pe Greenwich Street, și s-a dus în mare grabă la Secția 1 de Poliție din New York pentru a depune o plângere oficială împotriva lui Harvey Weinstein.
La momentul respectiv, o sursă din compania de producție cinematografică The Weinstein Company, pe care Harvey Weinstein a înființat-o împreună cu fratele său, a spus pentru New York Post că acele acuzații nu reprezintă altceva decât „o încercare de șantaj” și că Harvey Weinstein, fostul CEO al studiourilor Miramax, „nu a făcut nimic greșit”.
Atât Harvey Weinstein, cât și Ambra Battilana au fost chestionați de autoritățile americane. După ce au analizat și probele disponibile, reprezentanții poliției newyorkeze au declarat că Harvey Weinstein nu va fi pus sub acuzare, iar cazul a fost închis.
Renumitul producător de film este căsătorit cu creatoarea de modă Georgia Chapman, care este cu 25 de ani mai tânără decât el. Cei doi au împreună o fiică – India, în vârstă de patru ani – și un fiu – Dashiell, în vârstă de doi ani.
Harvey Weinstein are alte trei fiice – Lily, în vârstă de 18 ani, Emma, în vârstă de 16 ani, și Ruth, în vârstă de 13 ani – cu prima lui soție, Eve Chilton, cu care a fost căsătorit în perioada 1987 – 2004.
Frații Bob și Harvey Weinstein au înființat în 1979 compania de producție cinematografică Miramax pe care au vândut-o apoi studiourilor Disney în 1993, dar au păstrat controlul asupra societății până în 2005, când au creat The Weinstein Company (TWC).
Harvey Weinstein, care a fost de-a lungul anilor producător sau producător executiv al unui număr impresionant de filme recompensate cu Oscar, a primit în 2012 Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincții civile din Franța.