Unul dintre cei mai mari cântăreți a făcut un anunț dramatic. „Mă mir că încă sunt aici”
This browser does not support the video element.
Într-un interviu acordat, marți, postului BBC Radio 2, Eric Clapton a spus că, nu numai că a devenit dificil pentru el să cânte la chitară, ci și că suferă de tinitus, o afecțiune care provoacă pierderea auzului.
„Voi continua să lucrez. Voi susține un concert în Hyde Park (la British Summer Time Festival din Londra, n.r.), în iulie”, a spus acesta. „Singurul lucru de care sunt îngrijorat este că îmi voi pierde auzul, sufăr de tinitus. Adică, sper că oamenii vor veni să mă vadă, mai mult decât ca pe o curiozitate. Știu că așa se întâmplă, mă mir că încă sunt aici”, a mai declarat Clapton, potrivit wonderwall.com.
Tinitusul reprezinta perceperea anormală a unor zgomote în ureche, iar cel persistent indică, de obicei, prezența surdității de recepție de tip senzorial (cohlear). Dacă afecțiunea este severă și persistentă, poate afecta somnul și capacitatea de concentrare, ducând la tulburări psihice majore.
Cântărețul este încă în turneu de promovare a documentarului „Eric Clapton: A Life in 12 Bars”, care a fost lansat în noiembrie 2017. Clapton a declarat că încă îi este dificil să vizioneze filmul, având în vedere suișurile și coborâșurile din viața sa, unele incluzând abuzul de alcool și droguri.
„Cred că este important ca oamenii să vadă că există un final fericit. Este ca un concept de izbăvire. Dacă vei merge să îl vizionezi, fii pregătit pentru o călătorie grea”, a adăugat acesta.
Anul trecut, Eric Clapton a spus că suferă de dureri severe din cauza deteriorării sistemului său nervos, o afecțiune care se numește neuropatie periferică, din cauza căreia îi este dificil să cânte la chitară.
Eric Clapton este singurul muzician inclus de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (ca membru al Yardbirds, al Cream, dar și ca artist solo). Eric Clapton s-a clasat pe locul al patrulea în topul revistei Rolling Stone „100 cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor”. Cu hituri precum „Tears in Heaven”, „Wonderful Tonight” și „Layla,” Clapton a obținut până în prezent 18 premii Grammy. Chitaristul britanic a concertat și în București, în 2010.