Unul dintre cei mai populari actori de comedie nu mai știe de glumă. „O să-mi șterg contul de Facebook în 72 de ore”
Unul dintre cei mai cunoscuți actori de comedie nu mai știe de glumă. Își șterge contul de Facebook din cauza scandalului Cambridge Analytica
Cunoscutul actor de comedie Will Ferrell a anunțat că-și va șterge contul de Facebook „în 72 de ore” de la publicarea anunțului privind decizia sa. Motivul invocat de vedetă ține de scandalul Cambridge Analytica.
„Vă anunț că peste 72 de ore o să-mi șterg contul de Facebook. Nu fac asta acum, deoarece vreau ca fanii mei să citească anunțul.
Am avut mereu o aversiune față de social media, dar acest ecosistem m-a ajutat să-mi promovez clipurile din Funny Or Die, câteva proiecte personale, cauze caritabile, la care țin. Facebook mi-a permis să promovez munca unor oameni extraordinari.
Nu sunt singurul deranjat de scandalul Cambridge Analytica, care a folosit ilegal datele a milioane de utilizatori Facebook, a subminat democrația și a încălcat intimitatea cetățenilor. Am fost îngrozit de reacția Facebook la o asemenea încălcare gravă, care nu a făcut decât să suspende contul informatorului din cadrul Cambridge Analytica.
În această eră, când dezinformarea este masivă, este important să protejăm adevărul, să-i susținem pe cei care îl aduc la lumină. Nu mai pot folosi serviciile unei companii care a permis explozia propagandei, principala țintă fiind cei mai vulnerabili dintre noi.
Îmi iubesc fanii și sper că vom interacționa prin filmele mele de comedie și de televiziune.
– Will Ferrell”, a scris Ferrell pe Facebook.
Postarea sa a devenit virală, având 43.000 de like-uri și aproape 5.000 de distribuiri, dar și 3.300 comentarii, majoritatea de susținere.