Unul dintre cei mai temuți criminali în serie a murit la 74 de ani. Bărbatul ascundea cadavrele în pădure / Poliția: Numărul victimelor ar putea fi mult mai mare
Ivan Milat a murit în infirmeria Penitenciarului Long Bay din Sydney, au anunțat autoritățile, la câteva luni după ce a fost diagnosticat cu cancer la esofag și stomac, scrie news.sky.com.
Ivan Milat a fost încarcerat în 1996, în cazul uciderii a trei germani, doi australieni și două turiste britanice, pe nume Caroline Clarke și Joanne Walters.
Milat și-a ucis victimele după ce le-a luat la ocazie. Cadavrele mutilate au fost găsite într-o pădure de lângă Sydney, în decursul a 14 luni, în anii 1992 și 1993.
Clarke, de 21 de ani și Walters, de 22 de ani, au fost găsite în septembrie 1992, la cinci luni de la dispariție.
În 1993, cadavrele a doi australieni – care formau un cuplu – Deborah Everist și James Gibson – ambii de 19 ani – au fost găsite de autorități.
Poliția a găsit în apropiere și cadavrele turistei germane Simone Schmidl (21 de ani), dar și pe cele ale cuplului german Anja Habschied (20 de ani)și Gabor Neugebauer (21 de ani), dispăruți în 1991.
Milat, un lucrător la drumuri și pasionat de arme, a fost arestat în 1994. Britanicul Paul Onions a ajutat poliția la identificarea criminalului în serie.
Bărbatul a fost la un pas să devină victima lui Milat, care l-a luat cu mașina și a încercat să-l ucidă, dar a reușit să fugă, în timp ce ucigașul a tras mai multe focuri de armă după el.
În casa lui Milat, poliția a găsit arme și bunuri ale victimelor, dar și funii folosite la imobilizarea acestora.
În 1996, Milat a fost condamnat pentru cele șapte crime la șapte pedepse consecutive cu închisoare pe viață.
Poliția crede însă că Milat a ucis mai mulți oameni, inclusiv trei victime găsite în pădure între 1971 și 1991.