Unul dintre cele mai mari subcontinente din lume se va rupe în două, într-un mod bizar

Unul dintre cele mai mari subcontinente din lume se va rupe în două, într-un mod bizar
Sursa foto: Profimedia Images
Publicat: 29/01/2024, 15:31
Actualizat: 29/01/2024, 15:46

Nu doar continentul Africa se rupe, ci și unul dintre subcontinente, potrivit unei echipe de cercetători.

De peste 60 de milioane de ani, plăcile tectonice indiană și eurasiatică se „luptă”, iar locul de întâlnire este sub Munții Himalaia.

Cercetătorii cred că o parte din placa indiană se va scufunda în mantaua Pământului, sub cea eurasiatică, iar în final subcontinentul indian va fi rupt în două.

Acesta nu se va rupe vertical, cum ne-am aștepta, ci se va separa orizontal în straturi separate, printr-o „delaminare”. Cea mai joasă parte este cea care se va scufunda în mantaua planetei. Totodată, părțile de mai sus, care au format Platoul Tibetan, aflat la o înălțime foarte mare, vor rămâne la suprafață, potrivit thebrighterside.news.

Citește și: VIDEO | Au dat o gaură de 900 m adâncime în Antarctica, iar ce au găsit nu trebuia să existe

„Nu am știut că e posibil ca niște continente să se comporte așa, iar asta este, pentru știința solidă a Pământului, destul de fundamental”, a declarat Douwe van Hinsbergen, geodinamician de la Universitatea din Utrecht și unul dintre autorii studiului, la American Geophysical Union.

Pământul va arăta mult diferit peste câteva zeci de milioane de ani

Totodată, continentul Africa ar putea fi împărțit în două de formarea unui nou ocean în viitorul îndepărtat, potrivit cercetătorilor.

subcontinent, rupere, india, africa
Crăpătura formată în scoarța terestră din Etiopia are deja o lungime de 56 de km.

Formarea Riftului African Estic a început deja și a fost observată prima dată în 2005. Acesta a apărut în deșertul etiopian. Asta înseamna că peste foarte mulți ani state precum Uganda și Zambia vor avea ieșire la mare.

Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a făcut istorie primind zero voturi la alegeri. De ce nu s-a votat...
Destinația anului 2024 se află în România. E un loc de basm și puțini îl...
GALERIE FOTO. „Devoratoarea de milionari” din Călărași i-a înnebunit pe englezi!
Tragedie în lumea interlopă! Nepoata lui Cosmos de la Iași a murit strivită de un...
În Coreea de Nord, un bărbat prins că asculta K-pop a fost condamnat la moarte...
Reacția ireală a reprezentanților firmei unde lucreză studentul din Constanța care și-a incendiat profesorul
Andreea Marin, declarații DUREROASE despre divorţul de Ştefan Bănică. Ce a scos la iveală
"Îngerul meu, de ce ne-ai lăsat?" Mathias s-a stins din viaţă sub ochii părinţilor săi,...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Alertă de tsunami în Pacific după un cutremur de 7,2 care a avut loc în...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Kelemen: Varianta corectă ar fi ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să fie pe 30...
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Se retrage din tenis! Campioana României și-a luat adio de la rachetă: Mi-e greu...
Mașini de vis pentru Ștefan Bănică junior. Câți bani a investit artistul
Andreea Bălan, incident pe scenă. Cum a reacționat artista când i s-a rupt tocul în...
Românii din vestul țării, în pericol! Medicii trag un semnal de alarmă. Boala care îi...
Dialogul dintre Patrick și Gagea. Concurentul nu poate trăi cu gândul că fosta lui iubită...
Răzbunarea unui student din Constanţa. Și-a incendiat profesorul pentru nota primită la examen. Care este...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Robert Hooke, teoria celulelor, microscopul și alte invenții
×